România a câștigat recunoașterea europeană a produsului „Plăcintă Dobrogeană“, în fața Bulgariei

05 mar. 2023, 17:38
romeovip_md/Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

După doi ani de luptă, România a obținut recunoaşterea europeană cu Indicaţie Geografică Protejată a produsului „Plăcintă Dobrogeană“, în fața Bulgariei.

Plăcinta Dobrogeană, recunoscută la nivel european în favoarea României

În cadrul ultimelor negocieri dintre ministerele Agriculturii din România şi Bulgaria, în dialog cu Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG Agri) din cadrul Comisiei Europene (CE) s-a decis ca România să primească recunoaşterea europeană prin înregistrarea produsului "Plăcintă Dobrogeană IGP" şi publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu toate drepturile, pe termen nelimitat.

„Opoziţia Bulgariei are la bază istoria comună a regiunii Dobrogea, care a inclus şi un teritoriu din Bulgaria, iar vecinii noştri au făcut o opoziţie hotărâtă şi susţinută aproape doi ani", a declarat Ionuţ Diaconeasa, consilier în cadrul Direcţiei Generale pentru Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Bulgaria are dreptul de a folosi denumirea, însă doar la nivel local, în regiunea de sud a judeţului Constanţa, fără recunoaştere Indicaţie Geografică Protejată (IGP). Numele poate fi folosit cu caractere chirilice sau latine "Dobrudzhanka banitsa" pentru o perioadă de 10 ani. Decizia urmează să fie adoptată în luna martie, în şedinţa DG Agri, după care va urma publicarea în Jurnalul Oficial al UE în luna aprilie.

În anul 2017, au început demersurile pentru recunoaşterea europeană cu IGP pentru plăcintele dobrogene. Tot în 2017 s-a înfiinţat şi Asociaţia Tradiţional Moesis, cu scopul de a promova produsele tradiţionale românești şi producătorii, dar şi construcţia de identitate a produselor româneşti pe pieţele interne şi externe. În decembrie 2018, s-a depus documentaţia la MADR pentru obţinerea recunoaşterii europene a produsului "Plăcintă Dobrogeană - Indicaţie Geografică Protejată".

În aprilie 2019, opoziţia naţională depusă de SC Dobrogea SA a luat sfârșit, iar dosarul a fost trimis la CE în sistemul electronic 'eAmbrosia' în luna mai 2019. În februarie 2021 cererea a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE, iar mai târziu Bulgaria a depus declaraţia motivată de opoziţie.

Ce este Plăcinta Dobrogeană 

Plăcinta dobrogeană este un produs tradițional de patiserie preparat din foi de aluat umplute cu brânză telemea sărată, amestecată cu caş şi ouă. Aceste plăcinte sunt des întâlnite în magazine, la târguri, în piețe și în casele oricăror gospodine.

Până în prezent, România are recunoscute pe sisteme de calitate europene 10 produse alimentare, dintre care nouă cu IGP. Printre acestea se numără Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Ţara Bârsei, Scrumbie de Dunăre afumată, Cârnaţi de Pleşcoi, Telemea de Sibiu, Caşcaval de Săveni, Salata cu icre de ştiucă de Tulcea, Salata tradiţională cu icre de crap, iar unul, Telemeaua de Ibăneşti, cu Denumire de Origine Protejată (DOP).



Citeste si