Roata panoramică de la Târgul de Crăciun din Constanța, în care au rămas blocați zeci de copii și părinți, instalată ilegal
Roata panoramică în care au rămas blocați 29 de copii și părinții lor, preț de zece minute, a fost instalată ilegal. Montarea ei a fost autorizată, după cum susțin organizatorii, deși legea interzicea acest lucru. Atracția târgului nu respecta distanța față de un monument istoric.
Roata panoramică de la Târgul de Crăciun din Contanța, instalată ilegal
Chiar dacă organizatorii au susținut că au autorizație, roata din Târgul de Crăciun de la Constanța nu ar fi trebuit să fie montată în Parcul din fața Teatrului de Operă și Balet, căci se afla la mai puțin de 100 de metri de un monument istoric. Între grupul statuar „Faun și nimfă” și roata panoramică sunt mai puțin de 6 metri distanță.
„În fiecare seară, copii se joacă lângă monumentul istoric”, Mădălin Șopoglu, reprezentant ONG.
„Nu avea ce căuta acolo! Mi-e teamă că locaţia respectivă nu este nici măcar legală”, Felicia Ovanesian, fost City manager.
„Având în vedere că în Constanţa toate pieţele municipale sunt pline de monumente, ar însemna să nu putem să facem astfel de acţiuni. Atâta timp cât nu va fi afectat monumentul istoric, eu ştiu... Nu-mi dau seama dacă încălcăm sau nu legea”, a declarat Doru Iordache, consilier al Primăriei Constanța, pentru Observator.
Primele probleme au apărut încă de la inaugurarea roții panoramice. Localnicii au reclamat că atracția târgului blochează aproape complet intrarea în Teatrul Național de Operă. Pentru a intra în teatru, spectatorii trebuie să ocolească roata.
Citește și:
> Primul târg de Crăciun din București se deschide miercuri
> Accident fatal: copil de 11 ani decedat în Cluj
> Incendiu puternic în zona pârtiilor de schi de la Cavnic. De la ce ar fi pornit incendiu
De altfel, mai multe nereguli guvernează Târgul de Crăciun din Constanța: „Dintr-o feerie promisă de Primărie, în luna noiembrie, avem un kitsch în care nu te poţi distra, în care nu te poţi simţi bine”, Mădălin Șopoglu, reprezentant ONG.
La una dintre intrări, oamenii trebuie să facă slalom printre bălți. Și nici Casa Moșului nu a ieșit cum trebuia. „A fost mutată din interiorul parcului în lateral. Anul trecut a fost club al pensionarilor”, Mădălin Șopoglu, reprezentant ONG.
Târgul din Constanţa a intrat şi în vizorul Protecţiei Consumatorilor. Au fost închise temporar două căsuţe şi doi comercianţi au fost amendaţi cu 13.000 de lei.
Luni, la malul mării trebuia să se deschidă un al doilea târg de sărbătoare. După ce decorurile au fost amplasate, copii au rămas în fața porților închise, pentru că inaugurarea a fost amânată pentru marți.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.