Putin, reacție după revolta pornită de Prigojin: „Soarta Rusiei este decisă acum”

24 iun. 2023, 14:41
Anton Veselov / Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Președintele rus Vladimir Putin a venit cu o reacție după ce liderul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a declanșat o revoltă împotriva Ministerului rus de Apărare și a luat controlul asupra orașului Rostov.


Reacția lui Putin după amenințările lui Prigojin

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ieșit în fața camerelor și a venit cu o reacție la scurt timp după ce Evgheni Prigojin a amenințat cu un război civil statul rus. Liderul de la Kremlin a spus că cei care pornesc această răscoală sunt "trădătorii" naţiunii ruse şi promite că aceștia vor fi pedepsiți.

"Este o lovitură de pumnal în spatele ţării noastre şi a poporului nostru", a spus Putin în discursul către naţiune. "Cu asta ne confruntăm, nu este nimic altceva decât o trădare. O trădare provocată de ambiţiile nemăsurate şi interesele personale", a afirmat el.
"Este o lovitură pentru Rusia, pentru poporul nostru. Şi acţiunile noastre pentru a apăra patria de o asemenea ameninţare vor fi dure", a adăugat el, citat de Reuters.
"Toţi cei care au păşit deliberat pe calea trădării, care au pregătit o insurecţie armată, care au luat-o pe calea şantajului şi a metodelor teroriste, vor suferi o pedeapsă inevitabilă, vor răspunde şi în faţa legii şi a poporului nostru", a dat asigurări Putin.

Putin a făcut un apel la unitate

Vladimir Putin a recunoscut public că situaţia de la Rostov-pe-Don este "dificilă". Acesta susține că "forţele armate şi alte agenţii guvernamentale au primit ordinele necesare".

Liderul de la Moscova le-a cerut mercenarilor Wagner să nu urmeze ordinele lui Prigojin și să înceteze faptele criminale. Oficialul rus a mai subliniat că Prigojin a ocupat instalaţiile militare din oraşul rus Rostov-pe-Don. Putin spune că trădătorii vor fi pedepsiți și cu această ocazie a făcut și un apel la unitate.

"Soarta Rusiei este decisă acum şi toate forţele ar trebui să se unească. Această bătălie, în care soarta poporului nostru este decisă, cere unificarea tuturor forţelor, unificare, consolidare şi responsabilitate", a subliniat Putin.
"Tot ce ne slăbeşte, orice dispute pe care inamicii noştri externi le pot folosi pentru a ne submina din interior, ar trebui eliminate", a mai spus el.


Citeste si