Povestea Elisabetei Rizea, una dintre cele mai curajoase femei din istoria României. Bătută și torturată, „Viteaza din Nucșoara” nu i-a trădat pe partizani

Născută pe 28 iunie 1912, Elisabeta Rizea, supranumită „Viteaza din Nucșoara”, a fost nepoata liderului țărănist Gheorghe Șuța, ucis de comuniști în 1948. A fost unul dintre puținii luptători anticomuniști condamnați la ani grei de închisoare care au ajuns să trăiască sfârșitul regimului. Țăranca din satul Nucșoara, fără prea multă școală, a devenit un simbol al demnității în fața poporului român și nu și-a trădat niciodată soțul și apropiații. 

Cine era Elisabeta Rizea, supranumită „Viteaza din Nucșoara”?

Elisabeta Rizea a îndurat torturile interogatoriilor comuniste și a fost închisă 13 ani pentru că a ajutat eroii rezistenței anticomuniste din Munții Făgărașului. A avut motive personale să urască comuniștii. Ei i-au ucis unchiul și i-au hărțuit rudele. 

„Uite pentru ce am făcut io, ce-am făcut doamnă! Că sunt înaintea icoanei şi Dumnezeu aşa să mă ajute dacă mint...Mi-au omorât unchiu ăsta. Mi l-a împuşcat când a venit comuniştii. Văr primar cu tata, părinţii fraţi. Nu putea face comunismul de el, d-aia l-au împuşcat”, mărturisea ţăranca din Nucşoara în cartea-document „Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi”, relatează Historia.ro.

Femeia a fost numită „dușman al poporului”, iar gospodăria sa din Nucșoara a fost botezată „casă de bandiți”. Pentru comuniști, bandiții erau oameni ai rezistenței anticomuniste, ascunși în Munții Făgăraș. Preț de 4 ani, Elisabeta le-a adus acestora, pe ascuns, bani și mâncare pentru a putea supraviețui în sălbăticie și pentru a nu fi prinși.

Soţul Elisabetei Rizea, Gheorghe, s-a alăturat și el eroilor din „banda” Arsenescu-Arnătoiu. Pe 18 iunie 1949, femeia a fost prinsă, dusă pe sus la primăria din localitate și bătută de securiști. Timp de 4 zile a stat nemâncată în subsolul unei case. 

Aceasta a fost condamnată la 7 ani de închisoare „pentru favorizarea infractorului”, apoi a fost dusă în lanțuri la închisoarea de la Pitești și închisă într-o celulă de maximă securitate. În pușcărie, a fost torturată cu scopul de a divulga unde se ascundea în munți gruparea de rezistență. 

Chiar dacă a fost bătută și schingiută, țăranca nu a spus nimic. În 1958, a scăpat din închisoarea de la Pitești și a continuat să susțină rezistența anticomunistă din munți cu orice preț. 

„De când m-au adus din puscarie, eu am mers târâş. Faceam toate draciile contra comunismului. Îmi dam drumu’ pe scara în camasa da noapte, sa creada ca intru-n closet. Aveam cuiele scoase la doua uluci şi treceam dincolo. Băgam mancarea pentru partizani într-o gramada mare de craci. Ce auzeam scriam şi puneam hârtia într-o scorbura. Puneam cana pe perete, ţineam urechea pe fundul canii şi auzeam ce vorbeau securiştii în camera de-alături”, povestea Viteaza din Nucşoara.

Gheorghe Arsenescu, conducătorul rezistenţei anticomuniste, a fost arestat in 1961, iar în același an, Elisabeta a fost arestată din nou și a primit 25 de ani de temniţă. Și nici de data asta, bătută și torturată, ţăranca nu i-a vândut pe partizani.

„M-au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masă, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvârlit basmaua din cap. «Spune!» Purtam coada cu funtă. Mi-au aruncat fota şi am ramas în iie. Mi-a legat coada sub cârligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasă. Eram și eu altfel la 38 de ani.

Cârnu mi-a tras scaunu’. Ălalalt mi-a tras şi masa. Coada mi-a rămas în cârlig şi eu am căzut la pământ. Aşa mi-au smuls păru’. Am făcut tratament și nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vândut”, povestea Elisabeta Rizea în interviurile date după căderea comunismului. 

Eliberată din închisoare în 1964, eroina din Nucșoara n-a mai găsit nimic în gospodăria ei de la Nucşoara când s-a întors acasă: „Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea – n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia”, povestea ea în cartea „Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi”.

Timp de 30 de ani a purtat eticheta de „dușman al poporului” și a fost supravegheată și interogată periodic. Povestea Eisabetei Rizea a fost făcută publică după Revoluția din 1989. Elisabeta Rizea a apucat să vadă România scăpată de comunism și s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani, la 6 octombrie 2003. Ultima sa dorinţă a fost: „Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să ştiu că s-a limpezit lumea”.