Planul de austeritate aprobat de Guvern, deja fentat de autorități. Ce au făcut pe ultima sută de metri
Guvernul a aprobat ordonanța de reducere a cheltuielilor, după o lună de dezbateri. Miniștrii își vor înjumătăți consilierii, angajările la stat nu vor mai fi posibile până la finalul anului, iar instituțiile publice își vor restrânge cu 10% cheltuielile. Planul de austeritate interzice și cumpărarea mașinilor, așa că, pe ultima sută de metri, autoritățile au profitat de puținul timp rămas. Șase instituții publice au lansat licitații pentru 187 de autovehicule.
Planul de austeritate a fost aprobat de Guvern. Autoritățile deja l-au fentat
Cheltuielile în primele trei luni ale anului, mai mari cu 17% față de aceeași perioadă a anului trecut, și slaba colectare, dau un minus de 20 de miliarde de lei în bugetul statului, un deficit pe care mai marii încearcă acum să îl reducă.
Guvernul spune că va reduce cheltuielile cu bunuri și servicii pentru toate instituțiile publice cu 10%. Sănătatea și Educația sunt exceptate de la măsurile de austeritate. Iar acolo unde chiar este nevoie de astfel de bunuri, se vor face redistribuiri. Achizițiile în desfășurare nu pot fi anulate.
O altă măsură vizează interzicerea angajărilor la stat pe tot parcursul anului 2023. O excepție este că, acolo unde concursurile sau procedurile de angajare au început deja, ele vor continua. Un alt punct al ordonanței nu mai lasă pe nimeni să facă parte din mai mult de două consilii de administrație.
Citește și:
> Epoca bugetarilor care „joacă Solitaire” la birou ar putea apune
> Rotativa guvernamentală: Din ce partid pleacă acasă cei mai mulți miniștri
Totodată, posturile de consilieri din cabinetele guvernanților vor fi reduse la jumătate. Adoptarea ordonanţei de reducere a cheltuielilor ar acoperi însă doar un sfert din necesar.
„Suma pe care mi-a prezentat-o domnul ministru este de aproximativ 5 miliarde. Sunt masuri de chibzuiala, de gestionare, de cumpatare a cheltuielilor”, a declarat Nicolae Ciucă, premierul României.
Chiar dacă pe lista propunerilor au mai fost interzicerea cumulului pensie cu salariul sau supraimpozitarea veniturilor mai mari decât ale președintelui, aceste măsuri au fost abandonate.
„Aceste lucruri daca vor fi de luat in discutie aplicata se vor intampla dupa ce statul isi realizeaza atributiile si dupa digitalizarea institutiilor statului”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.
Achiziții publice pe ultima sută de metri
De teama că vor trebui să strângă cureaua forțat, mai multe instituții publice au lansat achiziții publice pe ultima sută de metri. O unitate militară alocă 7,6 milioane de lei pentru 66 de mașini, Garda de Mediu investește 3 milioane de lei în reînnoirea parcului auto, Senatul a apucat deja să cumpere 22 de limuzine de peste 4 milioane de lei, iar ANAF alte 16 mașini.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.