Pescobar a plecat pe Muntele Athos, după ce i s-au închis restaurentele: „Puterea lui Dumnezeu și noi sănătoși să fim”

26 sept. 2023, 12:00
Sursa foto: Instagram Pescobar
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Pescobar a plecat pe Muntele Athos, după ce i s-au închis restaurentele din București și Timișoara, în urma unor controale făcute de ANPC. Iată ce le-a povestit fanilor de pe Instagram!

Pescobar, vacanță pe Muntele Athos

Restaurentele lui Pescobar din București și Timișoara au fost închise în urma unor controale ANPC făcute la fața locului, moment în care s-a constatat că fructele de mare și peștele nu erau ținute la -18 grade Celsius așa cum ar fi trebuit. Afaceristul a dat explicații, la scurt timp după ce a trecut prin această situație complicată, moment în care a zis că nu există nereguli în restaurentele sale și că totul se va rezolva în cel mai scurt timp cu putință, singura problemă fiind că nu au reușit să mențină temperatura corespunzătoare în timpul transportului care a durat în jur de o oră.

Astfel, această abatere a fost luată în calcul de către ANPC, ceea ce a dus la închiderea celui din București, în primă fază, dar și la confiscarea mărfii. La final, au dorit să le transmită clienților că vor putea din nou să se bucure de meniurile lor, de fructele de mare proaspete și de atmosfera din locațiile sale.



„Sunt dator și doresc să ofer o explicație atât opiniei publice, cât și mass-mediei din România: Cu bucurie pot confirma că nu s-a găsit nicio marfă deteriorată; întregul lot era în perfectă stare pentru consum. Cu toate acestea, trebuie să admit că nu am reușit să menținem temperatura corespunzătoare pe parcursul celor 60 de minute de transport de la depozitul nostru din Giurgiu până la taverna noastră din Herăstrău.
Temperatura a scăzut la -6 grade Celsius în loc de optimul de -18 grade Celsius. Această abatere de la standarde a fost înregistrată de către ANPC, și, în consecință, au decis confiscarea mărfii. Pentru context, aș dori să subliniez că în fiecare zi, la taverna noastră din Herăstrău, avem privilegiul de a oferi spre vânzare între 1000 și 1500 de kilograme de pește și fructe de mare proaspete. Taverna noastră rămâne în continuare deschisă pentru a vă servi cu cele mai excepționale produse din România. Vă așteptăm cu brațele deschise”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a restaurantului.

La câteva zile de la întâmplarea nefericită, Pescobar a decis că a venit vremea să plece pentru câteva zile din țară, pentru a se liniști. Acesta a ales să meargă pe Muntele Athos, pentru că simte un val de hate foarte mare asupra sa și a afacerii sale și vrea ordine în gânduri cu ajutorul lui Dumnezeu și crede că nu există loc mai potrivit decât acesta pentru a petrece timp de unul singur și fără niciun stres.

”În ultima vreme mai des pe aeroport, mai rar pe la restaurante. De exemplu acum plec la Athos ca să mă liniștesc de tot acest taifun care s-a creat în împotriva mea și a afacerii mele. Mă duc frumos, așezăm gândurile, liniște, că până la urmă asta contează. Puterea lui Dumnezeu și noi sănătoși să fim. În rest, stres zero și dăm înainte”, a povestit Pescobar, pe Instagram.




Citeste si