Nicole Cherry primește ajutor în ceea ce privește creșterea Anastasiei. Cine este mâna ei dreaptă: "O cunoaște la fel de bine"
Nicole Cherry este o mamă dedicată în ceea ce privește creșterea fiicei sale, dar are și momente precum cele în care este nevoită să participe la evenimente sau să susțină concerte, în care are nevoie de ajutor. Ei bine, într-un interviu pe care l-a acordat de curând, vedeta a zis cine este mâna ei dreaptă în acest sens.
Nicole Cherry, ajutor în creșterea fiicei sale
A deveni mamă de tânără a fost un vis devenit realitate pentru Nicole Cherry. Artista a fost criticată pentru că și-a dorit o familie și un copil, când pentru unii era ea însăși un copil, doar că ea nu a dat doi bani pe gurile rele, a simțit că acesta este drumul pe care trebuie să îl urmeze și este fericită așa, iar asta contează cel mai mult. Deși este părinte, nu și-a lăsat cariera deoparte și nici nu a renunțat la viața sa dinainte, ba chiar este foarte implicată în tot ceea ce face și mândră de reușitele sale.
Vedeta a primit chiar și rolul principal în filmul care a avut un real succes, Rominina VTM, a lansat mai multe hituri anul trecut și a mers la concerte ca și înainte de venirea pe lume a Anastasiei, dar recunoaște că nu ar fi reușit să facă toate aceste lucruri, dacă nu ar fi primit ajutor în ceea ce privește creșterea micuței.
Citește și:
> Nicole Cherry vrea să devină milionară. Ce i-ar plăcea să colecționeze
> Cum să continuăm dezvoltarea fără a epuiza resursele Planetei
Ei bine, cea pe care se poate baza la orice oră din zi și din noapte este chiar mama ei. Femeia o cunoaște pe fiica lui Nicole Cherry și a lui Florin Popa la fel de bine ca și ea, iar artista este foarte liniștită când o știe în grija ei. De asemenea, copilul se simte foarte bine în preajma bunicii sale, iar acest lucru nu poate decât să o bucure pe îndrăgita artistă, mai ales că are zile în care stă mult plecată de acasă și vrea să se asigure că totul este în regulă în lipsa sa.
„Este cu mama mea în momentul acesta și pot să zic că sunt cea mai liniștită atunci când este cu mama pentru că știu exact că și Anastasia se simte foarte bine în preajma ei. (...) O cunoaște la fel de bine ca și mine. Este fascinată, în general, (n.r. fiica ei), de melodiile mele și adoarme pe noul meu single”, a declarat Nicole Cherry, pentru Antena Stars.
În același interviu, ea a mai menționat că este de părere că Anastasia seamănă mai mult cu ea decât cu partenerul ei de viață, dar că sunt și multe persoane care au afirmat că seamănă cu tatăl ei.
Citește și:
> Nicolae Grigorescu, pictorul sufletului românesc
> Nicolae Ciucă nu mai demisionează. Rotativa guvernamentală se amână
„Seamănă cu mine și foarte multe persoane, atunci când o văd, spun că este un mini tata. Tatăl meu e absolut îndrăgostit atât de Anastasia, cât și de Amira, nepoțica mea. Are două nepoțele foarte frumoase. Sunt diferite ca și caracter, dar aș spune că se completează”, a mai zis artista.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.