Mormântul Stelei Popescu, în paragină. Imagini dezolante cu locul de veci al actriței, la aproape șase ani de la deces
Au trecut aproape șase ani de când Stela Popescu a trecut la cele veșnice. Celebra actriță a murit în urma unui accident vascular cerebral, în casa sa din București. Tot ce a strâns și construit în cei 60 de ani de carieră i-a lăsat fiicei sale adoptive, Doina Maximilian. Și daca despre proprietatea sa de la mare știm că este în paragină, se pare că și locul ei de veci este la fel. Reporterii Click! au fost la mormântul regretatei artiste pentru a vedea cât de îngrijit este și au realizat câteva imagini cu adevărat dezolante.
Mormântul Stelei Popescu a ajuns în paragină
Stela Popescu a pus cariera pe primul loc, lăsând viața personală în mâinile destinului. Chiar dacă a fost căsătorită de două ori - prima dată cu regizorul Dan Puican, iar a doua oară cu textierul Puiu Maximilian - actrița a ales să nu devină mamă, fiindcă și-a dorit să își dedice fiecare clipă carierei și partenerului de viață. Așa se face că singurul moștenitor al său este Doina Maximilian, fiica sa adoptivă.
„N-am vrut copii, dar a apărut Doiniţa şi ne-am lipit de ea. Este o fată cuminte, interesantă şi inteligentă, mânca-o-ar mama”, spune Stela Popescu.
Timpul a trecut și, pe zi ce trece, Stela Popescu care că este uitată ușor, ușor. Imediat după moarte, locul de veci al actriței era acoperit de flori și lumânările ardeau la căpătâiul său. Acum, însă, pe cavoul de la Cimitirul Cernica mai sunt trei ghivece de flori uscate, dintre care două de plastic, mormântul este neîngrijit, plin de praf, și nici lumânări nu mai sunt.
Citește și:
> Actrița Cristina Stamate, o viață presărată cu drame: operată în sufragerie, a pierdut copilul
> Când s-ar fi petrecut, de fapt, Nașterea Domnului. Nu ar fi fost pe data de 25 decembrie
> De ce are nevoie fiecare semn zodiacal în săptămâna 8-14 mai
Cum au fost ultimele zile din viața Stelei Popescu
La ultima apariție publică, Stela Popescu părea că nu se simte bine deloc, căci prezenta simptomele specifice unui posibil accident vascular cerebral. Cu două zile înainte de moarte, actrița a fost prezentă la un eveniment, unde a fost premiată pentru întreaga carieră. Atunci când a urcat pe scenă să-și ridice premiul, aceasta a părut confuză și a avut un discurs incoerent. Acela a fost momentul care trebuia să atragă atenția celor din jur, însă nimeni nu a bănuit și nu a acționat nicicum.
„Eu am venit acum nu pentru că eu sunt neorganizată, ci voi sunteți. De 25 la...50 și...de 20...nu. De 20 și...am văzut acasă, toată casa mea. V-am văzut pe voi...pentru că ei nu m-au chemat. Eu nu am chemat. N-a venit. Nu știu de ce. De ce m-ați chemat, măi, dacă nu m-ați chemat să fiu cu voi aici?
M-am îmbrăcat, m-am coafat...de la opt și jumătate. Nu mi-am...coafura. Nu mai pot să vorbesc, măi, de draci. Că sunt plină de draci, că eu am temperament. M-am îmbrăcat, m-am coafat, după aceea m-am culcat. M-am desfăcut...fericire. Mai bine mergeam acasă decât să vin să mă vedeți în halul acesta”, este o parte din discursul Stelei Popescu.
Medicii au stabilit că Stela Popescu ar fi murit la 24 de ore după acest moment. Pe 23 noiembrie 2017, în jurul orei 15:40, artista a fost găsită fără semne vitale, cu rană la cap, de către Doina Maximilian, căzută în interiorul locuinței sale de pe strada Alexandru Doinici din București.
Citește și:
> Cine este Cătălin Țociu de la America Express. Cu ce se ocupă fiul actorului Romică Țociu
> Reduceri generoase în stațiunile montane, în ultimele zile de schi. Cât de încântați sunt turiștii
După efectuarea autopsiei de către medicii legiști, s-a stabilit faptul că moartea actriței s-a produs în urma unui accident vascular cerebral masiv suferit cu mult timp înainte de a fi găsită de fiica acesteia. Trupul său a fost depus la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Stela Popescu a fost înmormântată cu onoruri militare lângă soțul ei, Puiu Maximilian.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.