Monica Tatoiu și-a făcut testamentul: „Am patru milioane în conturi”
Monica Tatoiu și-a făcut testamentul și a dat câteva declarații în acest sens. Iată ce a zis!
Monica Tatoiu, declarații despre testament
Monica Tatoiu a luat decizia de a pune câteva aspecte la punct, pentru liniștea sa. Femeia de afaceri are o avere considerabilă, iar pentru a fi sigură că banii pe care i-a strâns de-a lungul vieții nu se vor risipi, și-a făcut testamentul încă de pe acum.
Ea, cu toate acestea, are un stil de viață sănătos și se preocupă de felul în care trăiește, de alimentele pe care le consumă și va continua să facă toate aceste lucruri până în ultima zi a vieții sale. Femeia de afaceri spune despre ea că este un om cu credință în Dumnezeu, dar cu toate acestea, una dintre cele mai mari dorințe ale sale este ca după trecerea ei în neființă, trupul să îi fie incinerat și crede că nu este nimic greșit în asta.
Ei bine, averea pe care Monica Tatoiu nu este deloc una mică. Vedeta a povestit că în conturile sale bancare din țară are undeva la patru milioane de euro, casa în care locuiește la momentul actual se ridică și ea la două milioane de euro și, mai mult de atât, are acțiuni în Stockholm.
Citește și:
> Monica Tatoiu, despre subiectele de la BAC: „Slavici, Rebreanu, Creangă. Niște idioți”
> Monica Tatoiu a dat de pământ cu Dorian Popa și Irinel Columbeanu: „Așa se ajunge la sapă”
> Monica Odagiu, primele declarații după ce a ucis un pieton: „Sunt traumatizată”
A muncit extrem de mult de-a lungul vieții sale, având un salariu de 10.0000 de euro și o pensie de 12.000 de lei din partea statului român, despre care a menționat că nu este una specială, tocmai de aceea preferând să își facă testamentul.
„Am patru milioane de euro în conturi bancare în România, două milioane de euro valorează casa în care locuiesc, plus acțiuni le de la Stockholm. Am avut un salariu de 10.000 de euro. Am muncit mult și am făcut banii cu greu. Am o pensie de 12.000 de lei de la statul român și nu din aia specială, pentru că mi-am plătit mereu taxele și impozitele și nu am acceptat să fiu plătită la negru”, a declarat Monica Tatoiu, conform stiripesurse.ro.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.