Marea Britanie ar fi purtat discuții secrete cu Rusia încă de la începutul războiului, pe canale diplomatice. Serghei Lavrov a respins planul de pace al lui Zelenski

25 sept. 2023, 08:07
Foto: Captura The Telegraph
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Războiul cu Ucraina se va încheia pe câmpul de luptă, a amenințat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Oficialul a respins planul de pace al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și a acuzat din nou Occidentul că duce o campanie împotriva Moscovei prin intermediul Kievului. Declarațiile sale vin la scurt timp după ce presa britanică a dezvăluit că diplomații Regatului Unit au purtat discuții secrete cu rușii încă de la începutul conflictului armat. 

Marea Britanie, discuții secrete cu Rusia de la începutul războiului

Prezent la Adunarea Generală ONU, Serghei Lavrov a acuzat Statele Unite, Marea Britanie şi alte ţări că luptă direct împotriva Rusiei, iar Ucraina şi preşedintele ei sunt doar intermediari. 

„(Zelenski) se plimbă prin lume şi cere bani, cere atenţie, cere arme. Formula lui Zelenski pentru pace poate fi descrisă în multe feluri, dar este complet irealizabilă. Este imposibil de implementat. Dacă ei spun că vom rezolva totul pe câmpul de luptă, hai să o rezolvăm pe câmpul de luptă”, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. 

Lavrov: Moscova a atacat Ucraina pentru că nu respectă drepturile minorității ruse

Papa Francisc a acuzat însă industria armamentului pentru conflict. În avionul care îl ducea acasă după vizita la Marsillia, suverantul pontif a părut că cere țărilor să înarmeze armata lui Zelenski. 

„Am văzut acum că unele țări dau înapoi și nu mai dau arme. Va începe un proces în care poporul ucrainean va fi martirizat, cu siguranță. Și asta e rău”, a spus Papa Francisc. 

Presa de la Londra notează că britanicii au purtat discuții secrete cu Rusia încă de la începutul războiului, iar întâlnirile ar fi avut loc la Viena și New York, pe teme precum criza cerealelor sau siguranța nucleară. 

Pacea, de nerealizat în acest moment

Atacurile continuă. O dronă a lovit sediul Serviciului Federal de Securitate al Rusiai din orașul Kursk. Acoperișul clădirii a fost distrus, dar nimeni nu a fost rănit. 

Operațiunea a avut loc la puțin timp după revenirea în țară a lui Volodimir Zelenski. Președintele Ucrainei a făcut o oprire în Polonia, unde a decorat o jurnalistă și un doctor care au ajutat refugiații ucraineni. Niciun oficial polonez nu a fost prezent, semn că relațiile dintre cele două teritorii sunt reci. 



Citeste si