Mădălina Crețan, primul Paște fără Nosfe. Mesajul emoționant transmis în mediul online: „O familie frumoasă”
Mădălina Crețan a postat un mesaj care a reușit să emoționeze pe toată lumea, în dreptul unei imagini în care a apare alături de regretratul ei soț și de fiica pe care o au împreună, Iris. Iată ce a transmis.
Mădălina Crețan, mesaj emoționant
Este primul Paște pe care Mădălin Crețan și fiica sa și a lui Nosfe, îl petrec în lipsa artistului. Ea încearcă să păstreze vie amintirea celui care i-a fost soț, pe care încă îl iubește și pe care încă îl simte prezent în viețile lor. De ziua lui, chiar a încercat să facă un eveniment special care a ieșit așa cum trebuie și cum și-a dorit regretatul cântăreț. El a lăsat scris cum își dorea să arate lansarea albumului, iar femeia alături de cei dragi lui au pus totul cap la cap, să iasă perfect.
Ba chiar i-au organizat și un muzeu, unde sute de persoane au mers în cele trei zile și unde și soția regretatului artist a fost prezentă zilnic. A fost, după cum chiar Mădălina Crețan a zis, mai mult decât un eveniment organizat în memoria lui, a fost un eveniment despre el ca om și ca artist, dar mai ales despre cei 20 de ani în care a muncit pentru cariera sa, în care a dat tot ceea ce a avut mai bun pentru arta lui.
Citește și:
> Mădălina Crețan nu vrea să își refacă viața momentan. Iată de ce!
> Mădălina Crețan, dezvăluiri cutremurătoare la șapte luni de la moartea lui Nosfe
> Fiica lui Nosfe a simțit că tatăl ei a murit. Mădălina Crețan, mărturisiri dureroase
Sursa foto: Madalina Cretan/Instagram
Au trecut câteva luni bune de la netrecerea lui în neființă, iar acesta a fost primul Paște pe care Mădălina Crețan și fiica lor, Iris, l-au petrecut în absența lui Nosfe, pe numele său real Darius-Vlad Crețan. Ea a reușit, în prima zi de Paște, să îi emoționeze pe fanii artistului, când a postat o imagine cu ei trei alături de un mesaj despre importanța unei familii, în fiecare moment din viață.
„ <<O familie frumoasă e tot ce contează>>
De Paște, de Crăciun, dimineața când deschizi ochii, seara când îi închizi, în fiecare secundă din viața noastră.
Să aveți un Paște cu dragoste în suflete!”, a transmis Mădălina Crețan, pe rețelele sociale.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.