Klaus Iohannis a promulgat legea privind participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen
Preşedintele României Klaus Iohannis a promulgat în acest început de săptămână legea cu privire la organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen.
Legea privind participarea României la Sistemul de Informații Schengen
Luni, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind participarea României la Sistemul de Informații Schengen. Propunerea legislativă are drept scop asigurarea cadrului juridic care este necesar pentru participarea României la schimbul de date cu statele membre Schengen, în ideea de a contribui la o mai strânsă cooperare între autorităţile române competente cu cele din statele membre, după cum și prevede regulamentul reglementat de prevederile europene în domeniu.
Prin urmare, actul normativ are în vedere măsurile necesare pentru punerea în aplicare la nivel naţional a prevederilor a trei regulamente europene în domeniu:
- Regulamentul privind utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen (SIS) pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală
- Regulamentul privind instituirea, funcţionarea şi utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen în domeniul verificărilor la frontiere, de modificare a Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen
- Regulamentul privind instituirea, funcţionarea şi utilizarea SIS în domeniul cooperării poliţieneşti şi al cooperării judiciare în materie penală.
Autorităţile române cu drept de acces la date în Sistemul de Informaţii Naţional de Semnalări
Propunerea legislativă definește termeni şi expresii în concordanţă cu cele trei regulamente. Totodată, printre altele, sunt stabilite autorităţile naţionale competente cu drept de acces, furnizare sau consultare de date în Sistemul de Informaţii Naţional de Semnalări, prin raportare la atribuţiile funcţionale proprii, şi anume:
Citește și:
> Klaus Iohannis a promulgat legea privind protecția avertizorilor în interes public
> Klaus Iohannis a promulgat noile taxe și impozite. Principalele modificări fiscale
> Pe drapelul României nu vor fi adăugate alte inscripții și simboluri
- Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor, Direcţia Generală de Paşapoarte, Direcţia Generală de Protecţie Internă, Direcţia Generală permise de conducere şi înmatriculări din subordinea MAI, precum şi serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare permise;
- Ministerul Afacerilor Externe, prin Centrul Naţional de Vize;
- Ministerul Justiţiei şi instanţele judecătoreşti;
- Ministerul Public;
- Autoritatea Vamală Română;
- Ministerul Transporturilor, prin autoritatea Aeronautică şi Autoritatea Navală Română.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.