Jo a prins buchetul la nunta Irinei Deaconescu. Reacția lui Juno a stârnit hohote de râs: „Mi-am lăsat iubita aseară singură”
Jo a prins buchetul la nunta Irinei Deaconescu și a lui Cristi Manea, unde a mers fără partenerul ei de viață. Imediat după ce a urmărit imaginile de la eveniment, Juno a avut o reacție care a stârnit hohote de râs, pe contul lui oficial de Instagram.
Jo a prins buchetul la nunta Irinei Deaconescu
La finalul acestei săptămâni, Irina Deaconescu și Cristi Manea s-au căsătorit. Cei doi au dat, de asemenea, o petrecere de zile mari, cu foarte mulți invitați printre care s-a aflat și Jo, care nu a fost însoțită de partenerul ei de viață. Mirii au respectat o parte dintre tradiții, inclusiv pe cea legată de aruncatul buchetului. Undeva după miezul nopții, mireasa a rugat toate fetele să stea în spatele ei și deși cele mai multe dintre ele s-au dus tot mai în față și și-au dorit ca ele să fie cele care îl prind, Jo a stat în spate, iar întâmplarea a făcut ca buchetul influenceriței să ajungă în brațele sale.
Toată lumea a rămas mască, iar artista era șocată la rândul ei, pentru că nu se aștepta la asta, mai ales că erau atât de multe fete în fața ei. De asemenea, artista a povestit pe contul ei de Instagram că a fost prima nuntă la care nu voia să stea la prins buchetul, dar cu toate acestea, buchetul i-a fost predestinat. Cântăreața a trăit o senzație pe care nu a mai avut-o până la momentul acela și nu s-a putut abține să nu împărtășească și cu fanii ei din mediul online totul.
Citește și:
> Jo a confirmat despărțirea de Juno: „Vreau să fiu liniștită, vreau să fiu liberă”
> Jo a dat din casă. Care este relația sa cu Juno
> Jorge, refuzat de Antonia acum câțiva ani. Căror vedete le-a mai făcut avansuri
„Trebuie să vă povestesc! E prima nuntă la care nu am vrut să stau la prins buchetul. Am lăsat toate fetele în față, m-am pus în spate și a ajuns aici. Doar am întins mâna și l-am prins. Nu pot să cred! Tremur! Wow, ce senzație!”, a zis Jo, la Story.
Nici reacția lui Juno nu a întârziat să apară și a stârnit hohote de râs. Partenerul de viață a lui Jo a postat un TikTok despre acest subiect, unde a adunat și foarte multe comentarii din partea oamenilor care îl urmăresc și nu numai. Ei au fost de părere că se apropie o nuntă, mai ales acum când relația lor merge din ce în ce mai bine. Ei au mai avut momente în care s-au despărțit și s-au certat, dar la scurt timp după aceea și-au dat seama că nu pot sta unul fără celălalt.
„Băi, deci mi-am lăsat iubita aseară singură la o nuntă și s-a întâmplat asta... Băi, m-a zăpăcit nebuna! Am zis că nu o mai las singură la petreceri în viața mea. Băi, numai belele îmi face!”, a zis Juno, pe TikTok.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.