Festivalul kurtoskolacs, festivalul pălincii și festivalul mierii se vor desfășura la Sfântu Gheorghe în acest an
Festivalul kurtoskolacs şi al dulciurilor, Festivalul pălincii „Transylvanian Spirit” şi, pentru prima dată, Festivalul mierii „Nektaria” vor avea loc în acest an în municipiul Sfântu Gheorghe. Evenimentele sunt organizate cu sprijinul Consiliului Judeţean (CJ) Covasna.
Festivalul kurtoskolacs, festivalul pălincii și festivalul mierii vor avea loc la Sfântu Gheorghe
Preşedintele Consiliului Judeţean, Tamas Sandor, a anunțat, că prima ediţie a Festivalului pălincii, care a avut loc în luna noiembrie 2022, a fost o ediție cu un succes absolut. În cadrul evenimentului au participat concurenţi din 14 judeţe din Transilvania și unul din Muntenia, judeţul Prahova.
Festivalul are drept scop cunoașterea producătorilor autohtoni de pălincă şi distilate din fructe din Ardeal, dar şi evaluarea calității băuturilor şi contribuirea la îmbunătăţirea calităţii acestora. Marele premiu a fost câștigat de doi bihoreni din localitatea Valea lui Mihai, Rizo Bela şi Jaju, pentru o pălincă din pere Williams roşu. Cea mai bună distilerie privată a fost desemnată cea a lui Vass Csongor din localitatea Delniţa, judeţul Harghita, iar cea mai bună distilerie comercială a fost a lui Potio Nobilis din municipiul Sfântu Gheorghe.
Citește și:
> Festivalul de muzică SAGA la București. Mai multe străzi vor fi închise
> Festivalul de muzică UNTOLD va începe joi. Ce artiști vor urca pe marea scenă de la Cluj-Napoca
> 10 idei care modelează viitorul afacerilor, prezentate la Zilele Biz
2023-Anul Memorial Petofi
Tamas Sandor a mai subliniat că un alt eveniment care s-a bucurat de succes a fost Festivalul baloanelor cu aer cald X Balloon Fest, care a fost organizat în 2022 la Băile Fortyogo de lângă municipiul Târgu Secuiesc, cu ajutorul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului din cadrul Consiliului Judeţean Covasna. Probabil evenimentul va avea și o ediție în anul 2023.
Consiliului Judeţean intenționează să susțină și în acest an organizarea concursului internaţional de atelaje de la Olteni, tradiţionala „Întâlnire a vânătorilor din Ţinutul Secuiesc” şi Festivalul kurtoskolacs şi al deliciilor dulci, care ajunge la a V-a ediţie în acest an. Cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naşterea poetului şi revoluţionarului maghiar Petofi Sandor se are în vedere organizarea mai multor evenimente sub genericul „2023-Anul Memorial Petofi”.
Citește și:
> Două filme românești la Cannes 2024
> Lavanda Fest la Brașov. Ce produse vor fi expuse la eveniment
> Reacția lui Florin Călinescu după prestația lui Gheboasă de la Untold
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.