Facturi mai mari la energie, din toamnă, pentru milioane de români. Scumpirile ar putea fi de aproape 20%
Aproape cinci milioane de familii ar putea plăti facturi mai mari din toamnă, în urma unei decizii luate de Guvern. Executivul ia în calcul să elimine plafonul de 68 de bani pentru cei care au un consum mic la curent, de până în 100 de kWh. Facturile s-ar putea scumpi astfel cu aproape 20%. Cât plătim acum la o factură de 90 kWh și cât am putea plăti în luna următoare?
Facturi mai mari la energie, din toamnă, pentru peste 5 milioane de români
Mai exact, dacă acum plătim pentru un consum de până la 100 kWh 68 de bani pe kWh, din toamnă am putea plăti mai mult. La o factură de 90 kWh, de pildă, acum plătim 61 de bani. După eliminarea acestui plafon, factura ar putea fi cu 11 lei mai mult. Treptat, vor fi eliminate și celelalte plafoane de 80 de bani pe kWh pentru un consum de până la 255 de kWh și plafonul de 1,30 de lei pentru un consum mai mare.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a avut, în data de 3 august, o întâlnire cu reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pe marginea acestui subiect. Tot din toamnă am putea plăti cu 4% mai mult și pentru energia termică, deoarece TVA-ul în acest caz ar putea crește de la 4 la 9%.
Citește și:
> Costul unui trai decent. De câți bani are nevoie o familie cu doi copii din România
> Paradox românesc: plafonarea se pune în calea ieftinirilor
Crește și TVA-ul la cărți, alimente tradiționale și mâncare pentru animale
În perioada următoare, cabinetul Ciolacu urmează să dea două ordonanțe de urgență, una pentru restructurarea din aparatul de stat, alta vizând o serie de măsuri fiscale, îndeosebi creșteri de TVA.
Creșterea TVA de la 4 la 9% ar urma să se facă de la 1 septembrie 2023, iar majorarea celui de 9 la 19% din i ianuarie 2024.
Va crește TVA-ul pentru: locuințe cu valoare până la 120.000 de euro, alimente bio tradiționale, panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură, lemn de foc, rumeguș, vreascuri, energie termică, manuale solare, cărți, ziare și reviste, bilete la castele, muzee, grădini, bâlciuri, parcuri de distracții, târguri, expoziții, cinema, activități sportive, transport în scop turistic și de agrement.
Citește și:
> Ministerul Finanțelor ia în calcul o reducere a plafoanelor la energie
TVA-ul va crește de la 9 la 19% pentru: bilete la concert, mâncare pentru animale, produse de lux, restaurante.
Așadar, românii vor scoate mai mulți bani din buzunar, în curând, pentru încălzire, turism și educație, domenii cele mai afectate de aceste majorări.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.