Decizii cruciale la summit-ul NATO de la Vilnius. Când va intra Ucraina în NATO
Au mai rămas doar câteva ore până când cei mai importanți lideri ai lumii se vor reuni la Vilnius, în Lituania, pentru a hotărî viitorul securității NATO. Dar iată că deciziile importante au început să vină puțin mai devreme. Turcia a renunțat la blocarea aderării Suediei la NATO, cu o zi înainte de deschiderea summit-ului NATO. România speră că va obține sprijinul Alianței pentru sporirea securității pe flancul estic și la Marea Neagră. Însă cea mai așteptată decizie este legată de viitorul Ucrainei în cadrul NATO. Cert este că țara nu va intra în Alianță până când războiul nu se va sfârși, dar va beneficia de o procedură specială de aderare, anume un proces mai puțin deluros, cum au avut celelalte țări.
Începe summit-ul NATO de la Vilnius
Sunt trei consilii importante astăzi pe agenda NATO, la Vilnius. De departe, cel mai important subiect care se va discuta astăzi este partea de plan de apăreare regională. Asta înseamnă mai mulți militari pregătiți să acționeze în cazul unei invazii, în caz de pericol.
Trei regiuni - sudică, centrală și nordică - 3.000 de militari cu posibilitatea ca numărul acestora să crească până la 500.000 sub comanda directă a NATO.
În discuție va fi adusă și securitatea Mării Negre, care va intra la pachet cu Marea Mediterană în aceste planuri, ceea ce înseamnă că se va trece de la o parte de discuție politică la un plan de apărare concret.
La acest eveniment este invitat și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Zilele acestea, și nu numai, s-au purtat multe dialoguri despre posibilitatea ca Ucraina să intre în NATO acum. Au fost lideri care au răspuns pozitiv, dar au fost și lideri de părere că mai bine ar intra Ucraina în Alianță după terminarea conflictului armat.
Citește și:
> Primele decizii luate la summit-ul NATO de la Vilnius
> Summit-ul NATO s-a încheiat. Ce a obținut România? Dar Ucraina?
Stoltenberg: „Dacă Ucraina nu învinge, nu vom mai avea despre ce aderare să discutăm”
Acum, și Suedia are cale liberă pentru a deveni cel de-al 32-lea membru al Alianței Atlantice. După ce secretarul general al NATO și premierul suedez au vorbit, președintele Turciei a renunțat la obiecțiile menținute luni la rândul față de aderarea țării nordine.
„Încheierea procesului de aderare a Suediei la NATO este un pas istoric de care beneficiază securitatea tuturor aliaţilor din NATO în acest moment critic. Ne dă nouă, tuturor, mai multă forţă şi mai multă siguranţă", a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.
Cu câteva ore mai devreme, preşedintele Erdogan condiţiona aprobarea pentru intrarea Suediei în NATO de redeschiderea negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană.
Citește și:
> Decizii în Coaliție: Alegeri comasate și strategia pentru 2024
> Decizii cruciale la Bruxelles: Ce schimbări majore pregătește noul consiliu JAI?
> La ce trebuie să renunți în săptămâna 13-19 martie ca să atragi fericirea
Cancelarul german a replicat că nu poate exista o legătură între cele două proceduri. Așadar, Suedia s-a angajat să „susțină activ” eforturile de reluare a negocierilor dintre Turcia și Uniune. Cel mai probabil, în aproape două săptămâni, aderarea Suediei la Alianță va fi avizată oficial de parlamentul de la Ankara.
Aderarea Ucrainei la NATO, cel mai important subiect
Cel mai important subiect rămâne Ucraina. Prin declaraţia de la Bucureşti, din 2008, membrii NATO au afirmat clar că viitorul țării aflate în război cu Rusia este în cadrul Alianţei. Însă este dificilă integrarea unui teritoriu în astfel de condiții. Chiar și președintele Zelenski acceptă acest fapt, dar cere asigurări puternice că NATO va primi Ucraina imediat ce va fi posibil.
„Toată lumea înţelege, toţi liderii, toate ţările. Chiar dacă se exprimă poziţii diferite, este clar că Ucraina merită să fie în Alianţă. Nu acum, cât este război, dar avem nevoie de un semnal clar. Şi avem nevoie de acest semnal chiar acum”, a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.
„Aderarea Ucrainei la NATO va fi, absolut evident, un mare pericol pentru ţara noastră, ceea ce va necesita, bineînţeles, o reacţie dură din partea noastră”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Kievul va primi, însă, garanţii de securitate iar consiliul NATO-Ucraina va avea prima reuniune la Vilnius.
„Prioritatea, acum, este să ne asigurăm că Ucraina învinge, ca o naţiune suverană şi independentă în Europa. Pentru că, dacă Ucraina nu învinge, nu vom mai avea despre ce aderare să discutăm”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.
Față de actualii membri est-europeni, Ucraina nu va avea de respectat un Plan de Acţiune pentru Aderare. La acestea se adaugă, bineînţeles, continuarea sprijinului militar şi politic împotriva agresiunii Rusiei.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.