De ce a ieșit brusc Elena Lasconi de la europarlamentare. Fiica sa a reacționat dur: „Am fost forțată să mint ziarele!”
Elena Lasconi, primar din Câmpulung, a reușit, în mai puțin de 24 de ore, să treacă de la un loc sigur la Bruxelles, fiind cap de listă la alegerile europarlamentare din partea USR, la o exponentă surprinzătoare a Coaliției pentru Familie. Aceasta a mărturisit că a votat „DA” la referendumul pentru familia tradițională din 2018, susținând că, în opinia ei, o familie este formată doar dintr-un bărbat și o femeie. Liderii USR spun că un astfel de discurs nu este în spiritul valorilor pe care le promovează partidul. Însă lovitura neașteptată pentru Elena Lasconi vine din partea fiicei sale, care se declară membru al comunității gay.
Scandal în USR. Elena Lasconi a ieșit brusc de la europarlamentare
„Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi, din punctul meu de vedere, consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a declarat Elena Lasconi, primar Câmpulung. Întrebată dacă a votat pentru familia tradiţională, aceasta răspunde: „Da!”.
„Eu nu am nimic împotriva persoanelor de acelaşi sex, dar nu văd de ce aş milita pentru căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex”, a precizat primarul din Câmpulung.
Astfel a început scandalul în USR. Elena Lasconi, actual primar în Câmpulung şi cea care deschide listele partidului la alegerile europarlamentare, şi-a şocat colegii cu declarația sa.
Lasconi a recunoscut că a votat pentru familia tradițională la referendum, în contradicție cu valorile pe care USR le promovează. În 2018, partidul s-a poziționat împotriva revizuirii Constituției României inițiată de Coaliția pentru Familie. În plus, USR a încercat chiar să treacă prin Parlament un proiect de lege privind parteneriatul civil între persoane de același sex, însă inițiativa a fost respinsă.
Citește și:
> Povestea curtezanei Zaraza, „la femme fatale” pentru care s-au războit Zavaidoc și Cristian Vasile
> Doctorul care a examinat probele din părul Simonei Halep: „Condamnăm o femeie nevinovată”
> 24 februarie, un an de război în Ucraina. Șocul a lovit economia mondială
Partidul spune că o susţine în continuare în activitatea de primar
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat, duminică seară, că a avut o discuție cu Elena Lasconi și i-a cerut retragerea din campania pentru europarlamentare, după scandalul provocat.
Biroul Naţional al USR a luat act de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, a anunţat formaţiunea într-un comunicat. USR a mai transmis că Elena Lasconi va avea în continuare sprijinul partidului „pentru a face performanță în administrație”.
„În această seară, Biroul Naţional al USR a luat act de retragerea Elenei Lasconi de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare. Elena Lasconi va continua să muncească pentru câmpulungeni şi va avea sprijin din partea USR pentru a face, în continuare, performanţă în administraţie”, precizează USR.
„Colega noastră s-a retras din dorinţa de a nu afecta campania pentru alegerile europarlamentare, pentru a nu permite ca o serie de discuţii apărute în spaţiul public să mute atenţia de la problemele cu care România se confruntă. USR îşi reafirmă susţinerea pentru principiile şi valorile liberale pentru care luptă atât în România, cât şi în Europa”, mai spune formaţiunea în comunicat.
Fiica Elenei Lasconi, reacție dură
Elena Lasconi este aspru criticată și de fiica sa, Oana: „Ca membru al acelei comunităţi, sunt absolut dezgustată, dezamăgită şi şocată. Nu îmi vine să cred că persoana pe care am susţinut-o în cariera ei politică s-a dovedit a fi o homofobă. Sunt şocată să aud că a votat DA pentru modificarea Constituţiei, într-un mod jegos şi discriminatoriu”.
Citește și:
> Stephan Pelger s-a spânzurat. Cu ce probleme se confrunta designerul
> Ruby ar fi trebuit să susțină un concert pentru românii din Israel
„Am fost forţată să am o identitate publică doar pentru a o sprijini pe ea, aproape toată viaţa! Am fost forţată să vorbesc despre ce relaţie minunată avem, să mint ziarele”, a adăugat Oana, fiica Elenei Lasconi.
Reacția Elenei Lasconi după scandal
Într-o postare pe Facebook, Elena Lasconi a comentat doar decizia partidului, dar nu a amintit nimic despre acuzațiile fiicei.
„Prin votul colegilor mei din Biroul Național USR se decide retragerea mea de pe lista candidaților la europarlamentare. Atât. Eu îmi continui treaba de primar”, a scris primarul din Câmpulung pe Facebook.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.