Ciolacu a cerut Ministerului Finanțelor un plan de reducere a cheltuielilor statului
Premierul Marcel Ciolacu a solicitat Ministerului Finanţelor un plan pentru reducerea cheltuielilor statului. Impactul planului ar ajunge la 8 miliarde de lei doar pentru anul 2023.
Ciolacu cere un plan de reducere a cheltuielilor statului de la Ministerul Finanțelor
Premierul Marcel Ciolacu a solicitat Ministerului Finanțelor un plan de reducere a cheltuielilor statului. Acesta urmează a fi cel mai dur plan de reducere a cheltuielilor statului, care vizează măsuri pe două componente, scăderea aparatului de stat şi tăierea unor cheltuieli.
Ciolacu a cerut Ministerului de Finanţe un plan de măsuri cu scopul de a reduce cheltuielile statului, în jur de 6-8 miliarde lei, pe două componente:
- Reducerea aparatului de stat: creșterea normativelor de personal alocate unei funcții de conducere; reducerea numărului de posturi vacante cu 200.000, rezultând o reducere a numărului de funcții de conducere cu cel puțin 20.000; reducerea numărului de membri în Consiliile de Administrație / Supraveghere în companiile de stat; plafonarea indemnizaţiilor (componenta fixă și variabilă) pentru membrii CA/CS și directorat din companiile de stat; comasarea / desființarea unor instituții / agenții cu sarcini suprapuse.
- Reducerea sporurilor, prin reducerea plafonului lunar de venituri neimpozabile care nu se cuprind în baza de calcul a CASS, de la 33% la 20% din salariu.
- Reducerea cheltuielilor cu bunuri și servicii (altele decât cele pentru medicamente și spitale) și a cheltuielilor de funcționare a statului
a) Reducerea cu 10% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, altele decat cele pentru medicamente spitale şi programe de sănătate
Citește și:
> Care sunt cele 200.000 de posturi vacante de la stat pe care Guvernul le va elimina
> Fermierii şi transportatorii, întâlnire cu ministrul Agriculturii
> Camera Deputaților dezbate moțiunea simplă depusă de USR și Forța Dreptei împotriva lui Boloș
b) Creditele de angajament și creditele bugetare reținute, în proporție de 10% în bugetul de stat, în bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj se anulează cu ocazia primei rectificări bugetare, cu excepția cheltuielilor de investiții, a cheltuielilor cu stocurile rezervă de stat și de mobilizare și a cheltuielilor aferente despăgubirilor civile).
4. Prioritizarea proiectelor de investiţii publice în funcție de efectul de multiplicare (economic și social) și trecerea celor eligibile pe finanțare din fonduri europene.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.