Autoritățile iar în calcul cel mai negru scenariu după incidentul cu drona din Ceatalchioi. Primele măsuri luate pentru românii de la graniţa cu războiul

09 sept. 2023, 08:22
Foto: Captura ObservatorNews
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Autoritățile române iau în calcul cel mai negru scenariu după prăbușirea dronei rusești pe teritoriul nostru și bombardamentele armatei moscovite la doi pași de graniță. Iată primele măsuri luate pentru românii aflați prea aproape de conflictul militar. 

Primele măsuri luate pentru românii de la granița cu războiul, după incidentul cu drona rusească din Ceatalchioi

Reacția autorităților române vine după două săptămâni consecutive în care bombardamentele rusești au lovit ținte aflate la câteva sute de metri de granița cu România, dar și de prăbușirea unei drone pe teritoriul nostru. 

Armata va monitoriza atacurile rusești din porturile ucrainene Reni și Ismail și va stabili ce zone de pe partea noastră pot fi puse în pericol de dronele folosite de Rusia sau de apărarea antiaeriană. În caz de forță majoră, localnicii vor fi direcționați către adăposturi în localitățile Plauru și Ceatalchioi. 

De asemenea, Inspectoratele pentru Situații de Urgență (ISU) vor avertiza românii prin mesaje RO-Alert și îi vor învăța pe oameni ce au de făcut în zonele de conflict. Pentru locurile în care nu există acoperire GSM, echipajele de pompieri vor fi trimise direct pe teren. 

Locurile de protecţie civilă vor fi amenajate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar oamenii vor fi instruiţi ce să facă în caz de alarmare de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Însă măsurile luate de noi nu sunt suficiente pentru ucraineni. Mihailo Podolyak, consilier al preşedintelui Zelenski, a sugerat o altă soluţie.

„Nu România încalcă spaţiul aerian al altor ţări. Rusia face asta. Şi România are dreptul să doboare aceste drone, nu doar ruseşti, oricare altele. Din punct de vedere juridic, este conform cu dreptul internaţional. Şi asta nu va duce la escaladarea conflictului”, a declarat Mihailo Podolyak, consilierul preşedintelui Zelenski. 

Alte măsuri 

„Să fie conştienţi că nu sunt abandonaţi. Putem interveni în orice moment”, adaugă Tudor Cernegă, primar Ceatalchioi.

În Ceatalchioi și Plauru, un microbuz este pregătit să îi ducă la un loc sigur, deja amenajat, pe localnicii care cer asta. La fel și în Chilia Veche, unde oamenilor li s-a pus la dispoziție și o ambarcațiune cu opt locuri.

„Aceste mijloace vor executa misiunea ordonată atâta timp cât situaţia de la graniţa României cu Ucraina o impune”, spune Daniel Năstase, purtător de cuvânt ISU Delta Tulcea. 

Un glonț a lovit o casă din Chilia Veche

Un proiectil de mici dimensiuni, tip glonţ, a fost descoperit în anexa unei gospodării din localitatea Chilia Veche, a anunţat vineri dimineaţă Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea. 

„La data de 7 septembrie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o anexă a unei gospodării din localitatea Chilia Veche, judeţul Tulcea, a fost identificat un proiectil de mici dimensiuni, tip glonţ”, a precizat sursa citată.

Suspiciunea este că ar fi venit de pe malul ucrainean. „Mi-a zis că a căzut un glonț pe casă. Sigur că din partea aia. Obligat din partea aia, că de unde poate să vină”, a povestit o localnică. 

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de distrugere şi uz de armă letală fără drept, cercetările continuând sub supravegherea şi coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.



Citeste si