Angajații ANAF și cei din Finanțe vor să închidă ghișeele Trezoreriei. Protestele în administrațiile fiscale din țară continuă
Discuțiile ce au avut loc între sindicaliștii din Ministerul Finanțelor și ANAF nu s-au sfârșit pe o notă pozitivă. Astfel, angajații din administrațiile fiscale din țară continuă protestele.
Angajații din Finanțe și ANAF, gata să închidă ghișeele Trezoreriei
În urma discuțiilor dintre sindicaliștii din Ministerul Finanțelor și ANAF nu s-a ajuns la un numitor comun. De aceea, sindicaliștii au decis să continue valul de proteste.
„În urma sedintelor avute dimineață, la care liderii sindicatelor SED LEX au prezentat rezultatele discuțiilor de ieri cu ministrul Finanțelor, colegii decid continuarea protestelor. Inclusiv prin închiderea ghișeelor Trezoreriei", anunță Sed Lex pe Facebook.
Blocul Național Sindical a transmis că și astăzi, vineri, 25 august 2023, au loc proteste spontane în mai multe administrații fiscale din țară. La proteste participă membri de sindicate din Federația Sindicatelor din Administrația Fiscală ,,Solidaritatea”, afiliată la BNS.
Citește și:
> Protest la Ministerul de Finanţe. Ce îi nemulțumește pe sindicaliști
> Angajații de la Ministerul Finanțelor, Vamă și ANAF intră în grevă japoneză
Joi, angajații mai multor administrații fiscale din țară au declanșat proteste spontane. Acest tip de proteste au izbucnit pe data de 11 august. Sindicatele au următoarele solicitări:
- La muncă egală, salariu egal – prin egalizarea salariilor pe funcții similare
- Introducerea în legea salarizării a familiei ocupaționale finanțe
- Elaborarea statutului finanțistului
„Acțiunile se pot întinde pe o perioadă neterminată, degenerând și în acțiuni de stradă deoarece nemulțumirea colegilor din sistemul fiscal este mult mai profundă și se referă la:
- Lipsa unui sistem informatic integrat
- Lipsa acută de personal (de exemplu la controlul băncilor au mai rămas 2 colegi și ar fi fost nevoie de 17) datorată faptului că nu s-au mai făcut angajări de o lungă perioadă
- Lipsa spațiilor adecvate desfășurării activității
- Lipsa de protecție juridică a salariaților, aceștia fiind lăsați să se apere singuri în fața instanței multinaționalelor, firmelor puternice care își maximizează profitul (adică nu înregistrează profit și nu plătesc impozit la stat) și au resursele financiare necesare să ne acționeze în judecată având ca scop principal intimidarea noastră.", mai transmit sindicatele.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.