Alex Velea, primele declarații despre situația cu Zanni. Ce a zis despre renunțarea sa la colaborare: „Am ținut la el”

03 iul. 2023, 12:41
Sursa foto: Instagram Alex Velea
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Alex Velea a vorbit pentru prima dată despre renunțarea lui Zanni la colaborarea lor. Partenerul de viață al Antoniei a fost sincer și a recunoscut că încă mai ține la el, pentru că este o persoană empatică. Uite ce a mai zis cântărețul despre întreaga situație!

Alex Velea a vorbit despre situația cu Zanni

Zilele trecute, Zanni a făcut un vlog pe canalul său de YouTube în care a vorbit despre relația sa actuală cu Alex Velea, cel datorită căruia i se datorează succesul pe care îl are astăzi. Tânărul a avut numai cuvinte de laudă la adresa cântărețului care l-a ajutat enorm, motiv pentru care îi este recunoscător, dar a decis totuși să renunțe la colaborarea lor. De ce? Ei bine, pentru că nu se regăsea în ceea ce făcea și nu s-a regăsit niciodată. Îi plăcea să facă muzică, dar nu neapărat genul de muzică pe care i-l cereau să facă la studio, pentru că acela era preferat de oameni și se cerea.

A rezistat o vreme în acel mediu, după care a decis să plece la Survivor, emisiune pe care a și câștigat-o, iar la scurt timp după aceea, a început să se gândească mai mult la el și la viitorul lui. Astfel, a luat decizia să încheie contractul cu Alex Velea și casa lui de discuri prin intermediul unui act adițional și să își vadă singur de drum. Multă lume a așteptat reacția iubitului Antoniei, care a întârziat să apară. Inițial, acesta a zis că nu s-a întâmplat nimic între ei, doar că nu au mai rezonat și i-a urat noroc pe mai departe.

„Nu s-a întâmplat nimic. Îi urez baftă! Nu a mai fost compatibil din punct de vedere muzical”,  a declarat Alex Velea, pentru playtech.ro.

Mai apoi, Alex Velea a zis că dacă nu s-a simțit bine acolo, înseamnă că alegerea de a pleca a fost cea potrivită. De asemenea, a mărturisit că i-a dat mesaj să vadă ce se întâmplă, pentru că a ținut și încă ține la el. Se consideră, de regulă, o persoană empatică și nu a putut să nu fie la fel și de data aceasta, ba chiar este de părere că alegerea pe care Zanni a făcut-o este cea potrivită pentru el.

„Eu nu am văzut ce a zis Zanni despre mine. Dacă nu s-a simțit bine, ce? Înseamnă că a făcut alegerea potrivită.Da, normal că i-am scris. E ceva normal, pentru că m-a interesat starea lui. Țin la el. Am ținut la el. Eu sunt o persoană empatică. Țin la prietenii mei. Țin la colegii mei. Eu îl consider și acum prieten. N-am nicio treabă (n. red.: în sensul că nu îl afectează lucrurile pe care Zanni le-a descris despre perioada în care a fost în Golden Boy Society). Dacă nu s-a simțit bine, nu știu ce să zic…Fiecare e liber să facă ce dorește, în asta îl susțin. Dacă așa a simțit, cred că a făcut alegerea potrivită. Eu îi doresc baftă în tot ce vreau să facă, baftă pe viitor și lui, și colegilor lui”, a mai zis artistul, pentru fanatik.ro


Citeste si