Alegerile din Costinești, în impas: Biroul Electoral propune anularea scrutinului după numărători contradictorii
Biroul Electoral de Circumscripție Locală Costinești a propus anularea alegerilor pentru funcția de primar, după ce voturile au fost numărate de cinci ori, dând rezultate diferite. Inițial, actualul primar, Jeanu Dumitru (PSD), a fost declarat câștigător la o diferență de un vot. Ulterior, o nouă numărare a indicat o egalitate între candidați, iar alte numărători au alternat avantajul între cei doi principali competitori.
Situația a fost complicată și de descoperirea a doi cetățeni ucraineni care au votat fără a avea acest drept, precum și a unui cetățean cu cetățenie portugheză-olandeză și a unei persoane cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, fără reședință în Costinești. Aceste nereguli au condus la solicitarea anulării scrutinului de către Biroul Electoral Județean Constanța, care a trimis o adresă în acest sens către Biroul Electoral Central (BEC). BEC urmează să comunice o decizie în acest caz.
Citește și:
> Kelemen Hunor, despre pensiile speciale: „Pericolul este să pierdem banii din PNRR”
> Angajații din Sănătate, grevă japoneză pe termen nelimitat