Adelina Pestrițu a câștigat procesul cu Oana Zăvoranu. Câți bani îi datorează „Querida”

10 ian. 2024, 10:46
Sursa foto: Instagram Adelina Pestrițu
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Adelina Pestrițu a câștigat procesul cu Oana Zăvoranu. Câți bani îi datorează „Querida” și cum arată decizia judecătorilor!

Adelina Pestrițu a câștigat procesul cu Oana Zăvoranu

În anul 2020, Oana Zăvoranu le-a declarat un real război influencerițelor de la noi din țară și chiar dacă oamenii s-au amuzat copios privind episoadele postate de aceasta pe YouTube, ele nu s-au bucurat deloc. Cinci dintre ele au decis să o cheme să dea socoteală în instanță, Adelina Pestrițu fiind una dintre ele.

”Pe locul 5 este Pinocchio cel manierat. Este în topul ăsta pentru că este una dintre cele mai mari mocangioaice cu ștate de plată (…). Totul este o harneală și o vrăjeală, pentru că femeia mocangește tot, pentru că nu are nicio ocupație în afară de dansatul pe boxe în tinerețe și înșiratul bărbaților ca schimbatul șosetelor și că a fost nevasta lui Vârciu”, spunea Oana Zăvoranu despre Adelina Pestrițu, pe canalul său de YouTube.

Cuvintele ei despre Adelina Pestrițu nu au fost deloc unele blânde, ba chiar bruneta a acuzat-o pentru defăimare și hărțuire, reușind după trei ani să câștige procesul împotriva „Queridei”.

”Cine este, măi, practic, fetișoara asta? Este o fetișoară care acum 6 ani, 7 ani, nu știu când, a venit timid pe boxe (…) S-a dus și l-a vândut pe Vârciulică (…) pentru 1.500 de euro la un post de televiziune. Din mia aia 500 de euro și-a luat o gentuță, că își dorea de când era ea la Câmpulung Muscel o gentuță”, a mai spus vedeta, la vremea aceea.

Faptul că și-a dat cu părerea pe internet despre unele dintre cele mai cunoscute influencerițe de la noi din țară i-a adus numai probleme. S-a ales cu cinci procese, iar pe cel cu Adelina Pestrițu l-a pierdut deja, decizia judecătorilor nefiind de data aceasta una definitivă.

Partenera de viață a lui Alex Ashraf nu doar că a fost obligată să șteargă toate postările despre rivala sa, din mediul online, dar trebuie să îi plătească acesteia suma de 10.000 de lei. În plus, după ce decizia judecătorilor va fi una finală, Oana Zăvoranu va fi nevoită să o publice într-un ziar de circulație națională în timp de cel mult 15 zile, pe propria cheltuială.

”Admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta Pestriţu-Şteblea Ioana-Adelina, în contradictoriu cu pârâta Zăvoranu Ioana. Obligă pârâta să șteargă de pe conturile sale deschise pe reţelele de socializare Facebook, Instagram şi Youtube, postările referitoare la reclamantă, al căror conţinut a fost depus în probatoriul ataşat cererii de chemare în judecată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul moral cauzat.
”Obligă pârâta şi la publicarea prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, pe cheltuiala sa, într-un ziar de largă circulaţie naţională, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată”, se arată în decizia judecătorilor, conform cancan.ro.


Citeste si