Accident cumplit în Italia. Un autobuz a căzut 15 metri în gol şi a luat foc. Cel puțin 20 de persoane au decedat

04 oct. 2023, 07:50
Sky News Australia/Youtube
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Un accident grav a avut loc în Mestre, Veneția. Un autobuz a căzut 15 metri în gol, după care a luat foc. Zeci de pasageri au fost răniți, printre care cel puțin 20 de persoane au murit.

Accident mortal la Veneția. Un autobuz a căzut în gol 15 metri

Accidentul s-a produs în seara zilei de 3 octombrie, în jurul orei 19.40, ora Italiei, în Mestre, Veneția. Autobuzul a căzut 15 metri în gol într-o zonă supraînălțată și a ajuns pe calea ferată, după care a luat foc. Acesta era alimentat cu metan și s-ar fi aprins după ce ar fi atins cablurile electrice. Trenurile dintre Mestre și Veneția au fost suspendate, iar mai multe echipaje ale serviciilor de urgență au intervenit de urgență la fața locului.

Prefectul Veneției a declarat că există zeci de răniți și cel puțin 20 de persoane care au decedat în urma accidentului rutier, printre care se numără și copii. În autobuz se aflau cetățeni de diferite naționalități, însă șoferul era italian. Persoanele rănite au fost transportate la Padova, Dolo şi la Milano.

Mai multe cadre medicale au fost chemate de acasă pentru a oferi ajutor victimelor accidentului, iar sute de pompierii au intervenit la locul accidentului. Primarul Veneţiei, Luigi Brugnaro, a declarat că acest accident este ca o "tragedie cumplită".

"Am decis imediat ca orașul să intre în doliu, în memoria numeroaselor victime care se aflau în autobuzul prăbușit", a scris Luigi Brugnaro pe rețelele de socializare.


MAE susține că nu există cetățeni români printre victimele accidentului

De asemenea, și premierul italian Giorgia Meloni a venit cu un mesaj în care și-a exprimat condoleanţele.

„Sunt în contact cu primarul Luigi Brugnaro şi cu ministrul (transporturilor) Matteo Salvini pentru a urmări ştirile despre această tragedie”, a scris într-un mesaj pe platforma X. 

Cauza accidentului nu a fost încă stabilită. Se presupune că șoferul ar fi adormit la volan, i s-ar fi făcut rău sau ar fi izbucnit un incendiu la bordul autobuzului, însă urmează investigații care vor stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

În autobuz se aflau un grup de turiști din Europa de Est. Aceștia se întorceau la Marghera după ce fuseseră la Veneția. Printre pasageri se aflau un grup de cetățeni ucraineni și câțiva cetățeni germani. Autocarul aparținea companiei „La Linea”, care asigura legătura între camping şi Veneţia.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că până acum nu există informaţii că printre victime s-ar afla și cetăţeni români.

„Până la acest moment nu există informaţii despre existenţa unor cetăţeni români printre victimele accidentului. Reprezentaţii oficiului consular menţin contactul cu autorităţile locale italiene, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară în funcţie de solicitări, conform competenţelor legale”, a transmis MAE. 

În schimb, Ambasada de la Kiev a confirmat că printre victimele tragicului accident din Italia se află și cetățeni ucraineni.



Citeste si