Acces gratuit pentru public în Palatul vechi al BNR în zilele Porților Deschise
Banca Națională a României anunță zilele Porților Deschise la sediul Palatului vechi al BNR şi în sucursalele şi agenţiile băncii naţionale din mai multe judeţe. Publicul va avea acces gratuit și vor putea admira frumusețea din spatele clădirilor BNR.
Zilele porților deschise în sediile Băncii Naționale a României
Banca Națională a României a anunțat că în ziua de joi și vineri, în intervalul orar 13.00-19.00 se va desfășura evenimentul Zilele porţilor deschise la BNR cu ocazia împlinirii a 143 de ani de la înfiinţare. Evenimentul va avea loc atât la sediul central al BNR din Capitală, cât şi la sucursalele şi agenţiile sale din teritoriu.
Publicul poate vizita în aceste două zile clădirile BNR, în cadrul tururilor ghidate organizate, Palatul Vechi al BNR, dar şi sucursalele regionale Cluj, Constanţa, Dolj şi Timiş şi agenţiile BNR din Argeş, Bihor, Braşov, Brăila, Buzău, Gorj, Maramureş, Sibiu şi Suceava. De la mic la mare sunt așteptați să descopere cele mai frumoase încăperi și să cunoască noi detalii din spatele zidurilor Băncii Naționale a României.
Citește și:
> Ce decizie a luat UEFA după incidentul de la meciul cu Kosovo
> Începutul campaniei pentru alegerile europarlamentare și locale din 2024
Vizitatorii vor putea vizita Palatul Vechi al BNR din Bucureşti, accesul fiind din str. Lipscani, nr. 25. De asemenea, vor putea vizita și Sala veche a Consiliului de administraţie, dar şi fosta sală de operaţiuni - Sala ghişeelor. Totodată, pe parcursul turului ghidat, vor intra în posesia informaţiilor referitoare la istoria, arhitectura şi identitatea Băncii Naţionale a României, având ocazia și să admire cele mai importante elemente ale expoziţiei permanente din Muzeul BNR, inclusiv un lingou de aur care face parte din rezerva băncii centrale.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.