Proteste violente la Berlin
Peste cinci mii de persoane s-au adunat la Berlin și au protestat contra situației care are loc acum în Fâșia Gaza și Israel. Aceștia au strigat că manifestațiile vor continua până când toate situațiile de la granița dintre Israel și Fâșia Gaza se va rezolva.
”Ne aflăm aici să protestăm față de genocidul pe care Israel îl face împotriva civililor din Gaza”, a spus unul dintre protestatari.
Pe parcursul zilei, musulmanii au protestat pașnic, însă odată cu lăsarea nopții acestea au devenit violente. Protestatarii au început să se încaiere cu polițiștii. Autoritățile au fost nevoite să intervină cu mai multe dube de poliție pentru a-i calma pe oameni. Zeci de persoane au fost ridicate de oamenii legii și duse la audieri.
Proteste pro-palestiniene se desfășoară și în Franța
Protestatarii din Franța au anunțat că se vor aduna din nou în Piața Republicii pentru fi auziți de către autorități. Franța a atenționat gruparea teroristă Hezbollah să nu intervină în conflictul dintre Israel și Hamas. Președintele Franței, Emmanuel Macron, este de părere că situația ar putea scăpa de sub control și ar putea duce la un conflict armat mai puternic.
Citește și:
Proteste pro-palestiniene, astăzi în București. Alertă maximă în rândul autorităților!
"Franța este în contact cu Hezbollah pentru a preveni escaladarea", a declarat liderul Franței.