România a trimis către Turcia al doilea tren cu ajutoare
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunțat că un al doilea tren cu ajutoare a pornit spre Turcia. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul mai multor instituții printre care Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Transporturilor.
"Cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă 'CFR Marfă' SA, alte produse de cazarmament din stocurile 'Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt)' ale RescEU vor ajunge în Republica Turcia", potrivit unui comunicat al IGSU.
Primul tren marfar a plecat în urmă cu două zile din Bucureşti și a ajuns noaptea trecută în Turcia.
Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt) reprezintă acţiunea întreprinsă de Comisia Europeană ce are drept scop crearea unei capacităţi de adăpostire temporară rescEU, care să fie disponibilă pentru desfăşurarea misiunilor din cadrul Mecanismului European de Protecţie Civilă.
Citește și:
România a trimis 40 de tone de ajutoare în zonele afectate de cutremur din Siria
Paradele de Ziua Victoriei, anulate în 6 regiuni din Rusia
Tren încărcat cu tehnică militară, deraiat de un lanț, la Brașov
Peste 34.000 de persoane au murit în urma cutremurului din Turcia și Siria
Potrivit Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, prin intermediul acestui program, produsele pot fi livrate către țările care au fost afectate de anumiți factori în baza cererilor de asistenţă internaţională înaintate.
La șapte zile de la cutremurul care a avut loc luni dimineață în Turcia și Siria, autoritățile au înregistrat peste 34.000 de persoane care și-au pierdut viața. Mii de clădiri s-au prăbușit în doar câteva minute de la marele seism, iar oamenii au rămas prinși printre ruinele clădirilor.