Social Economic

Vârsta de pensionare la români crește! Ce anunț a făcut şeful Casei de Pensii

schedule 01 mai 2023, 08:47

Vârsta de pensionare la români crește! Ce anunț a făcut şeful Casei de Pensii
Monthira/Shutterstock

Vârsta de pensionare a românilor va crește, urmând ca aceștia să iasă la pensie mai târziu, chiar dacă potrivit statisticilor, speranța de viață în România se află într-o scădere continuă.

Românii vor ieși la pensie mai târziu. Ce spune șeful Casei de Pensii

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a transmis că vârsta de pensionare a românilor va crește. După cum prevede acest lucru PNRR-ul, vârsta de pensionare între femei și bărbați va fi egalizată. Prin urmare, femeile vor fi nevoite să se pensioneze și ele la vârsta de 65 de ani.

Această schimbare însă se va face eșalonat până în anul 2035, fără o creștere bruscă. În prezent, femeile se pensionează la vârsta de 62 de ani și urmează să crească treptat până în 2030, la 63 de ani. După care, din anul 2025, femeile vor putea ieși la pensie la vârsta de 65 de ani, la fel ca bărbații.

Potrivit datelor, un român care a avut un salariu mediu net pe economie, adică 4.000 de lei pe lună, după 35 de ani de contribuție la stat, ar urma să aibă o pensie de 1.275 de lei. Baciu a mai menționat faptul că o egalizare a vârstei de pensionare, asumată în PNRR, va fi atinsă eșalonat până în 2035.

"Vârsta de pensionare la bărbați la 65 de ani și la 63 la femei va fi atinsă în 2030. Decizia privind această vârstă va fi atinsă eșalonat. Ceea ce prevedere PNRR, o egalizare a vârstei de pensionare până în 2035, se va face tot eșalonat, astfel încât în 2035 se va ajunge la o egalizare, la 65 de ani", a subliniat șeful Casei de Pensii.

Cum pot afla românii data la care vor ieși la pensie

În ceea ce privește stagiul de cotizare, șeful Casei de Pensii a explicat despre ce modificări este vorba.

"Legislația prevede ca stagiu minim să fie de 15 ani, iar stagiul complet de 35 de ani, și aceste stagii sunt bune în momentul de față. Ce vrem noi să obținem este că acest principiu al contributivității trebuie să fie mult mai pregnant în noul act normativ ce vizează sistemul public de pensii", a mai spus Daniel Baciu.

Cea mai populară întrebare a românilor legată de acest subiect este „Când mă pot pensiona”, chiar dacă aceștia încă activează sau urmează să se pensioneze.

Pentru a afla data exactă la care se pot pensiona românii, este necesar să intre pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să completeze data naşterii şi sexul, apoi află data pensionării.

În ceea ce privește recalcularea pensiei, o altă întrebare extrem de populară, acest lucru poate fi solicitată de români printr-o cerere alături de câteva acte necesare. Recalcularea pensiei se face în cazul persoanelor care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă, dar şi pentru cei care au mai lucrat și după ce au împlinit vârsta de retragere și au ieșit la pensie.

Orice român poate solicita recalcularea pensiei pentru fiecare stagiu de cotizare de minimum 12 luni.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---