Recomandări Timp liber Social

Top ștranduri în București. Unde te poți bucura de apă și soare în Capitală în această vară

schedule 09 iul. 2023, 12:40

Top ștranduri în București. Unde te poți bucura de apă și soare în Capitală în această vară
Mirko Macari / Shutterstock

Nu este neapărat să mergi la mare ca să te poți bronza și să te poți bălăci în apă. În București găsești o mulțime de ștranduri și piscine moderne la care poți merge și te poți bucura de sezonul estival.

Pentru că sezonul estival este în toi, iar românii iubesc să se bronzeze și să se bucure de piscină, am pregătit o listă cu cele mai tari ștranduri din București în vara 2023

Ștranduri în București, în 2023

Ștrandul Titan Cara – se află în apropierea Parcului Titan, pe Bulevardul Nicolae Grigorescu în sectorul 3 din București. Are amenajate mai multe bazine moderne, plajă, parc de distracții pentru copii, terenuri de fotbal, de tenis, terase și un restaurant.

Ștrandul Ciurel – Crângași Magic Place se află pe Șoseaua Virtuții, aproape de Piața Crângași. Ștrandul are un teritoriu de 7 hectare și o capacitate de peste 5.000 de oameni. Tarifele sunt accesibile, există șezlonguri, spații amenajate cu nisip și iarbă, două bazine olimpice, spații de joacă pentru copii, piscine pentru copii, 11 tobogane și multe altele.

Ștrandul Tineretului – acesta se află pe strada Primo Nebiolo, în sectorul 1. Ștrandul are un bazin de înot pentru adulți și o piscină de 3.500 metri pătrați, o plajă de nisip și una de gazon, peste 1000 de șezlonguri, terenuri de fotbal și volei și dușuri.

Ștrandul Giulești se află în sectorul 6, pe Calea Giulești nr. 240. Deține un bazin mic și o capacitate de 100 de locuri.

Ștrandul Moghioroș este unul dintre cele mai mari, având peste 2.000 de șezlonuri și o suprafață de 5.500 de metri pătrați. Locația este cunoscută ca Magic Summer Waves și se află pe Aleea Drumul Taberei, nr. 115. Pe teritoriu se află două bazine pentru adulți și două pentru copii, patru tobogane, dintre care două pentru copii, dar există și două baruri, o pizzerie și un grătar. Taxa de intrare include șezlongurile și umbrelele.

Lista waterpark-urilor din București și din apropiere

Water Park Otopeni se află pe Calea București nr. 255 A. Este prevăzut pentru 4.000 de locuri, deține 9 piscine, 27 de tobogane, un restaurant tip împinge-tava și un bar.

Divertiland este locul preferat al copiilor. Este unul dintre cele mai mari aquapark-uri din Capitală, cu o mulțime de distracții, printre care tobogane, plaje amenajate, locuri de iarbă verde, vestiare, umbrele și șezlonguri. Pe teritoriu se găsesc și piscine speciale cu apă încălzită.

Therme este unul dingtre cele mai faimoase și frumos amenajate parcuri acvatice din apropierea Capitalei. Are o suprafață de peste 250.000 de metri pătrați și este prevăzut cu distracții pentru copii, precum tobogane, piscină cu valuri și multe alte activități. Pe teritoriu se găsește și un restaurant, zona de masaj și mai multe tipuri de piscine.

Topul piscinelor din București pentru această vară

Piscina Floreasca se găsește în Grădina Floreasca și este deschisă zilnic între orele 10:00 și 18:30.

Piscina Daimon este în apropierea Parcului Tineretului și este una dintre cele mai vechi piscine din București. Pe teritoriu este amenajată o piscină interioară și una exterioară. Clubul mai deține și terenuri de tenis, restaurant și multe alte facilități.

Aqua by Pescariu Spa este o piscină de lux, cu două jacuzzi-uri, un poolbar, un restaurant, o piscină pentru copii, un loc de joacă, dar și o zonă de relaxare. Aceasta este deschisă zilnic de la 8:00 la 20:00.

Piscina Bamboo se află pe marginea lacului Tei și este deschisă de marți până duminică între orele 09:00 și 19:00, iar lunea între 12:00 și 19:00.

Piscina Youniverse se găsește în spatele Casei Presei și este perfectă pentru cei care locuiesc în zonă și visează la o zi de relaxare.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---