BAC 2023, proba la alegere a profilului: subiecte la Biologie, Chimie, Fizică sau Geografie
Conform Ministerului Educaţiei, s-au înscris pentru susţinerea acestor probe în prima sesiune peste 130.500 de candidaţi. Dintre aceştia, peste 16.000 provin din promoţiile anterioare.
Luni a avut loc proba de Limba română, prezenţa depăşind 97% dintre cei înscrişi, iar marţi a fost susţinută proba obligatorie a profilului - Matematică sau Istorie. În cea de-a doua zi, prezenţa la exament a fost de peste 96%.
Joi va avea loc proba de Limba si literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale).
BAC 2023. 10 discipline în cadrul probei la alegere a profilului
Potrivit Ministerului Educaţiei se poate opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare, pentru una din cele 10 discipline:
Citește și:
Dispozitivul prin care un elev a transmis pe Internet subiectele de la Geografie, la BAC
A fost identificată persoana care a fotografiat și a răspândit pe internet subiectele la BAC 2023
Rezultate BAC 2023. Listele cu notele de la Bacalaureat publicate de Edu.ro
- Biologie,
- Chimie,
- Fizică,
- Economie,
- Filosofie,
- Geografie,
- Informatică,
- Logică, argumentare şi comunicare,
- Sociologie,
- Psihologie.
Timpul de redactare a subiectelor pentru fiecare probă scrisă este de 180 de minute. Acest interval poate fi prelungit cu maximum două ore pentru candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Națională de Bacalaureat – 2023, în baza prevederilor Procedurii nr. 33576/31.10.2022 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiţii:
- recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
- obţinerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puţin 6.
Pe durata desfăşurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.