Sănătate Social

Percheziții în Brașov, Iași și Neamț: Medici bănuiți că au luat mită și au făcut falsuri

schedule 17 feb. 2023, 08:28

Percheziții în Brașov, Iași și Neamț: Medici bănuiți că au luat mită și au făcut falsuri
Foto: Dima Sobko/Shutterstock.com

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a transmis, vineri dimineață, că au loc 24 de percheziții în Brașov, Iași și Neamț, într-un dosar de abuz în serviciu, luare și dare de mită, fals intelectual, uz de fals și înșelăciune. Sunt vizați medici care ar fi făcut operații cu încălcarea procedurilor de lucru, afectând sau punând în pericol sănătatea pacienților. Totodată, au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcțiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată. 


Percheziții în Brașov, Iași și Neamț. Mai mulți medici sunt bănuiți că au luat mită și au făcut falsuri

„La această oră, în vederea completării materialului probator într-o cauză complexă, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, poliţişti din cadrul I.G.P.R. - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Investigaţii Criminale, I.P.J. Braşov, I.P.J. Iaşi, I.P.J. Neamţ şi I.P.J. Suceava, pun în aplicare 24 de mandate de percheziţie domiciliară (17 – D.I.C. şi 7 – D.I.C.E.).

Activităţile se desfăşoară în judeţele Braşov (3), Iaşi (20) şi Neamţ (1), la sediile sociale ale unor firme (3), la domiciliile persoanelor fizice (9) presupus a fi implicate în activitatea infracţională sau la imobile deţinute de acestea (5). De asemenea, vor fi efectuate percheziţii domiciliare la sediul unei primării comunale (1), a unor unităţi medicale - spitale (5) şi la un O.N.G. (1)”, transmite IGPR.

De asemenea, vor fi făcute 8 controale economice la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale. Se vor pune în aplicare 4 ordonanțe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională.

Doctorii ar fi primit mită pentru operații, cu încălcarea procedurilor

Din cercetări a rezultat suspiciunea cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni de dare de mită, luate de mită și falsuri, săvârșite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora, cât și indicii cu privire la faptul că acești doctori ar fi făcut mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace și defribilatoare), care au afectat sau au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea sau viața unor persoane, pacienți ai acestora. 

În plus, au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcțiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată.

„După efectuarea percheziţiilor domiciliare, echipele constituite împreună cu organele de control din cadrul A.N.A.F. – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală-Direcţia regională antifraudă fiscală Suceava vor efectua controale specifice, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operaţiunile derulate de societăţile comerciale vizate, în domeniul producerii şi distribuţiei de echipamente şi dispozitive medicale”, precizează IGPR.

De asemenea, vor fi puse în executare 9 mandate de aducere ale persoanelor cercetate în cauză și vor fi citați mai mulți martori, în vederea audierii. Activitățile urmează a fi desfășurate la sediul I.P.J. Iași.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.975 RON
0.00070
USD
USD: 4.6178 RON
0.00930
GBP
GBP: 5.9835 RON
-0.01350
HUF
HUF: 1.225 RON
-0.00120
BGN
BGN: 2.5437 RON
0.00030
CHF
CHF: 5.3013 RON
-0.02340
Convertor valutar

Rezultat: ---