Tornada Roșie, fenomenul care ne cuprinde mereu la final de an
49% din buget se va duce pe cadouri pentru că vrem să îi facem fericiţi pe cei dragi, 39% pe partea alimentară. Cifrele sunt similare cu cele din 2022. La polul opus vedem că, în luna decembrie, cheltuieli mai puține sunt pentru haine și pentru produse de înfrumusețare.
68% dintre români spun că sunt îngrijorați de situația lor financiară, așa că dintre aceștia 62% susțin că vor căuta produse cât mai accesibile la preț. 59% spun că vor avea grijă ca să nu cheltuie pentru lucruri care nu sunt esențiale și își vor planifica bine meniul pentru a nu face risipă alimentară.
Pentru Tornada Roșie este o explicație, spun specialiștii: facem aceste cheltuieli multe în ultima lună din an pentru a fi mai fericiţi, după ce am avut un an plin de dificultăţi. Partea neplăcută este că, imediat după sărbători ne dăm seama că ne-am întins mai mult decât ne permiteam și ajungem să regretăm.
Citește și:
Cine este Bumputu Rebeca de la „Bravo, ai stil!”
Ciclonul care a adus inundații și -44 de grade în Suedia lovește România
Ne cumpărăm fericirea
Tornada cheltuielilor de sfarsit de an a început în Vinerea Neagră, atunci când bugetele multor români s-au subţiat. De Black Friday, cel mai mare retailer din țara noastră a avut vânzări record, 3 milioane de articole la o valoare de peste 700 de milioane de lei. De Crăciun, se așteaptă ca tendința să fie tot în creștere, chiar dacă produsele nu mai sunt la reducere.
Specialiștii marchează că suntem victimele consumerismului, adică ne căutăm fericirea în cumpărături și cheltuim mai mult decât trebuie pe produse de care, de cele mai multe ori, nu avem nevoie. Un studiu arată că 79% dintre români vor pune mâncarea şi cadourile în topul achiziţiilor de sărbători.
„Vine de undeva tentatia asta spre consumerism, din cei 30 de ani de comunism in care nu aveam acces la multe sortimente de cadouri si acum de multe ori exista tentatia de a cumpara multe lucruri pe care nu le folosesc”, Codrin Scutaru, sociolog, conform Observator.
Iar de această slăbiciune de natură psihologică profită comercianții, care reușesc să vândă cel mai mult în luna decembrie.