Showbiz

Când începe „Survivor All Stars”. Ce a declarat Daniel Pavel despre noul sezon al competiției

schedule 06 ian. 2024, 12:04

Când începe „Survivor All Stars”. Ce a declarat Daniel Pavel despre noul sezon al competiției
Sursa foto: Instagram Daniel Pavel

Daniel Pavel a făcut câteva declarații despre noul sezon al emisiunii Survivor România, care îi aduce în atenția celor din fața micilor ecrane pe cei mai apreciați concurenți din sezoanele anterioare.

Când începe „Survivor All Stars”

Spre bucuria fanilor emisiunii Survivor România, acesta va fi prezentat tot de Daniel Pavel, prezentatorul care le-a ajuns la inimi și pe care multă lume îl apreciază și îl respectă. Alături de Faimoși și Războinici, el a plecat în Republica Dominicană pe data de 2 ianuarie, singura diferență fiind că de data aceasta a mers însoțit de frumoasa lui parteneră de viață, pe care a și cerut-o în căsătorie și pe care și-a dorit să o aibă aproape de el în cele aproximativ șase luni pe care le va petrece departe de casă.

„Eu sunt, la bază, ofițer de marină, care, de obicei, cum știți, pleacă cu lunile. Cumva, eram pregătit ca și partenera să fie pregătită pentru acest lucru. Mărturisesc însă că trăim o epocă în care timpul parcă nu îți mai ajunge și n-aș considera nici eu normal să mai fac această rupere. De obicei, în călătoriile noastre mergem împreună, pentru că Ana își poate face treaba de la distanță”, a declarat Daniel Pavel, pentru tvmania.ro.

În ceea ce privește acest sezon, Daniel Pavel a recunoscut că va fi unul plin de surprize pentru concurenți, dar și unul plin de adrenalină care îi va pune la încercare în multe moduri. Mai mult de atât, consideră că toți cei aleși să participe la „Survivor All Stars” își merită locul, pentru că sunt cei mai tari și este convins că se vor încerca noi alianțe și tehnici de eliminare și este nerăbdător să vadă cum vor decurge lucrurile între ei.



„Concurenții de acum sunt cei mai tari! Își merită locul în această galerie de all stars. Vor încerca noi alianțe, tehnici de a se elimina, de a ieși în fața publicului cât mai diferit. Tot ce se știa despre Survivor va avea o altă așezare. Ca să fie și mai dificil”, a mai zis prezentatorul, conform gsp.ro.

Așadar, după părerea sa, lucrurile se vor complica sezonul acesta, iar telespectatorii vor putea urmări ce se întâmplă între Războinici și Faimoși începănd cu data de 16 ianuarie.

Din echipa Faimoșilor fac parte:  Zannidache, TJ Miles, Cătălin Moroșanu, Jorge, Jador, Andreea Tonciu, Roxana Nemeș, Elena Ionescu, Ana Porgras și Ștefania Stănilă, iar din cea a Războinicilor: Alex Delea, Iancu Sterp, Relu Pănescu, Robert Moscalu, Andrei Ciobanu, Lola Crudu, Ștefania Ștefan, Alexandra Duli, Maria Lungu și Maria Chițu.


SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00040
USD
USD: 4.7317 RON
-0.01470
GBP
GBP: 5.9743 RON
-0.00300
HUF
HUF: 1.2106 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.3535 RON
-0.02910
Convertor valutar

Rezultat: ---