Virozele și gripa au umplut spitalele. E criză de antivirale
E criză de antivirale în farmacii, în plin val de gripă şi viroze. Bolnavii au umplut spitalele, iar stocurile de medicamente au ajuns pe terminate. Cum ne dăm seama că avem gripă și cât costă medicamentele?
Spitalele din România, pline de bolnavi cu gripă și viroze
E haos în spitalele de pediatrie, iar medicii abia fac faţă să consulte toţi copiii. De departe, cel mai frecvent diagnostic este gripa de tip A.
Dar cum îți dai seama dacă ai gripă? Medicii spun că diagnosticul se recunoaște cel mai ușor după primele semne. „Este rapidă şi furioasă, vine acum în cursul dimineţii cu primele simptome, iar până seara ai 40 de grade, te dor muşchii, te doare capul, vomiţi, tuşeşti”, explică Mihai Craiu, medic pediatru.
Tusea nu trebuie să persiste mai mult de două-trei săptămâni, altminteri este simptomul unor alte afecțiuni.
„Aş asocia tusea cu trei semne generale de pericol - în cazul în care tusea produce sistematic vărsături. Dacă tuşeşti atât de frecvent încât vomiţi, trebuie văzuţi de doctori pentru că infecţia cu Bordetella poate să evolueze grav. Al doilea scenariu este tusea care se însoţeşte cu febra foarte mare. Ar putea fi pneumonie. Şi al treilea lucru, tuse cu desaturare”, adaugă Mihai Craiu, medic pediatru.
În toată țara, spitalele sunt pline. La Galați, numărul de prezentări la Urgențe a crescut cu aproape 50% față de perioada de dinainte de sărbători.
Citește și:
> O fetiță de 4 ani a murit de gripă. A ajuns la spital cu febră de 41 de grade
> Alertă de infecții respiratorii în România și Europa. Avertismentul transmis de medici
> Cum protejăm copiii de „bolile școlii”. Semnele care ar trebui să îi îngrijoreze pe părinți
„Patologia care predomină în acest moment este cea respiratorie, însemnând virozele, gripele, pneumoniile, virusul sincițial respirator, insuficiențele respiratorii mari”, a declarat Roxana Elena Bogdan Goroftei, şef UPU Pediatrie.
Odată testaţi, cu toţii caută tratamentul antiviral în farmacii, care e din ce în ce mai greu de găsit. „Sunt foarte căutate, cererea este foarte mare, stocurile sunt făcute din timp. Ne-ar fi fost foarte greu să acoperim în ultima clipă”, spun farmaciştii, potrivit Observator.
Cât costă medicamentele pentru gripă
Rețeta pentru gripă costă aproximativ 100 de lei, iar dacă boala se complică, costurile ajung și la 200 de lei, cu tot cu antibiotic.
„Din cauza faptului că lumea, de Revelion şi de Crăciun, se adună în acelaşi loc... Categoric, când încep şcolile şi grădiniţele cazurile să fie mai multe. Unde iernile sunt friguroase, atunci transmiterea este mai scăzută, când apar fluctuaţii de temperatură, zile mai calde, două mai reci, riscul de transmitere este mult mai mare”, spune Vlad Murărescu, medic specialist boli infecţioase.
La camera de gardă a Institutului Matei Balș din București sunt peste 200 de prezentări zilnic. Dacă ne referim la numărul total din spital, atunci se dublează, așa că și timpul de așteptare pentru pacienți crește zilnic.
Citește și:
> Cum să eviți apartamentele toride vara: sfaturi esențiale!
> Revoluție în imagistica medicală: MAGNETOM Flow la Dorna Medical
Medicii recomandă vaccinarea antigripală. Anticorpii se dezvoltă în două săptămâni de la imunizare.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.