Salariul mediu net, mai mic de la o lună la alta. Domeniile unde angajații au primit măriri însemnate
Inflația este mai mică, însă prețurile sunt mari, iar la capitolul salarii nu stăm prea bine. De pildă, salariul mediu net pe economie este mai mic de la o lună la alta. A scăzut în august față de cât era în iulie. În schimb, dacă ne raportăm la aceeași perioadă a anului precedent, românii câștigă mai bine acum.
În ceea ce priveşte domeniile de activitate, românii care lucrează în IT rămân în continuare cei mai bine plătiţi. În acest sector, salariile depășesc 10.000 de lei. La polul opus se află angajații din HoReCa, adică cei care lucrează în hoteluri și restaurante. Aici, salariile pornesc de la 2.500 de lei.
Cât despre creșterile salariale, cei care lucrează în transporturi, asigurări, extracția de metale, petrol și gaze au înregistrat cele mai mari creșteri de salarii. Și tot despre o creștere putem vorbi și dacă este să comparăm cifrele din acest an cu cele de anul trecut. Mai exact, în august 2023 salariul mediu net a crescut cu 15,2%.
S-au ieftinit unele alimente de bază, dar au crescut prețurile la haine, combustibili și energie electrică
Faţă de luna august, preţurile de consum au crescut cu 0,8%, în condiţiile în care alimentele s-au scumpit cu 0,3%, mărfurile nealimentare cu 1% şi serviciile cu 1,1%. Preţurile au crescut pentru majoritatea produselor, cartofii înregistrând o creştere de 6,7%.
Citește și:
> Ce elevi primesc burse. Ce condiții trebuie să îndeplinească
> Angajații care ar putea avea salariu minim de 4.500 de lei din toamnă
Au mai crescut preţurile la haine (+1,5%), detergenţi (+2,3%), cărţi, ziare şi reviste (+3,6%) şi combustibili (+2%). S-au scumpit serviciile de apă, canal şi salubritate (+3%), electricitate (+1,6%), chirii (+2%), transportul aerian (+2,8%), servicii poştale (+7,5%).
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.