Rareş Bogdan, răspuns la amenințările lui Marcel Ciolacu: „PNL nu se închină în faţa lui Ciolacu”
Scandal monstru în politica din România. Declarația lui Marcel Ciolacu precum că ar fi gata să demisioneze dacă PNL nu susține reforma bugetară a dezlănțui un real conflict.
Rareș Bogdan îi dă replica lui Ciolacu
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a mers de urgenţă la PNL pentru a discuta cu Lucian Bode. După ce Marcel Ciolacu a declarat că își va da demisia dacă liberalii nu vor susține pachetul de măsuri fiscale și de reformă a statului, Rareș Bogdan vine cu o reacție dură la adresa premierului.
Liberalul spune că ameninţările lui Ciolacu sună a şantaj. Totodată, acesta îi reaminteşte liderului PSD că nu e nici Mihai Viteazu, nici Ştefan cel Mare şi nici Alexandru Ioan Cuza, ci doar preşedintele trecător al PSD.
"Există oameni politici şi oameni de stat, îl citez pe Marcel Ciolacu de anul trecut. Încet, încet, domnul Ciolacu doreşte să rămână doar om politic. Declaraţiile sale din ultima vreme îmi întăresc tot mai mult această părere. Condiţionarea aceasta indusă voluntar, în mod evident repetat, mie îmi sună ca o ameninţare sau mai clar, un şantaj direct!
Marcele, nu eşti nici Mihai Viteazu, nici Ştefan cel Mare şi nici Alexandru Ioan Cuza, adică nişte oameni de stat care au intrat în conştiinţa şi istoria românilor şi a României, ci eşti doar preşedintele trecător al PSD", a declarat Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL.
De asemenea, Rareş Bogdan a mai declarat că PNL nu i se va închina premierului Ciolacu și nu va pune botul la amenințările acestuia.
Citește și:
> Rareș Bogdan și Mihai Tudose, discuții despre europarlamentare
> Rareș Bogdan despre conducerea comună PSD-PNL la europarlamentare
"PNL nu se inchină şi nu se apleacă în faţa ta, Marcel Ciolacu! Orice ameninţare şi presiune asupra noastră, a liberalilor, va întâmpina o poziţie fermă şi asumată a conducerii Partidului Naţional Liberal. Ajunge!”, a mai transmis Rareș Bogdan.
Ciolacu, gata să își dea demisia
Marcel Ciolacu i-a amenințat pe liberali că își dă demisia dacă nu vor susține pachetul de măsuri fiscale. Amenințările premierului vin după ce liderii liberali au adus critici dure cu privire la măsurile convenite de şeful Guvernului împreună cu ministrul de finanţe, Marcel Boloş.
"Dacă liberalii nu înțeleg situația și ce e în joc, eu îmi pun mandatul pe masă și mergem la alegeri. Am și eu răbdarea mea. Jocul e peste capul lui Ciolacu și al lui Ciucă, ce se joacă în acest moment regional. Eu nu pot să mă duc acasă şi să mă uit în oglindă că nu am luat măsurile, iar România a intrat într-o instabilitate și a pierdut cel mai important tren al ei, fiindcă nu sunt ipocrit. E posibil să pierd voturi, îmi asum, voi explica și în partid", a declarat premierul.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.