Operațiunea DIICOT pentru destructurarea grupării „Umbrella Security” care a terorizat Franța

13 iun. 2024, 13:11
politie politist
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share
Autorități române și franceze, cu sprijinul Europol, au efectuat raiduri împotriva grupării „Umbrella Security”, confiscând bunuri și reținând suspecți.

Autoritățile române, în cooperare cu cele franceze și cu sprijinul Europol, au efectuat percheziții pentru a destructura gruparea cunoscută sub numele de „Umbrella Security”. DIICOT și polițiștii de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză vizând infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, infracțiuni informatice de tip ransomware, șantaj și spălarea banilor.

Acțiunea a fost realizată pe baza a trei ordine europene de anchetă emise de Franța. Atacatorii au criptat datele victimelor și au cerut răscumpărare în criptomonedă pentru recuperarea datelor. Victimele au fost identificate în mai multe state europene, iar cooperarea internațională a fost coordonată de Eurojust și Europol.

În urma perchezițiilor din România, au fost confiscate sisteme informatice folosite în activitățile ilegale și s-au instituit sechestre pe conturile bancare și criptomonedele a doi membri ai grupului, în valoare de aproximativ 55.000 de euro. Un mandat european de arestare a fost emis pentru unul dintre membrii grupării, care a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, în așteptarea extrădării.



Citeste si