O barcă cu 12 persoane s-a scufundat în râul Mureș. Bărbatul care conducea barca, reținut la Periam Port
O barcă cu 12 persoane s-a răsturnat în râul Mureș, duminică seara. Un copil a murit, iar alte patru persoane, printre care și doi copii, sunt căutați de autorități. Bărbatul care conducea barca a fost reținut în zona Periam Port pentru ucidere din culpă.
Tragic accident pe râul Mureș. O barcă cu 12 persoane s-a răsturnat. Un copil a decedat
Incidentul tragic a avut loc duminică seara, pe râul Mureș. Un bărbat în vârstă de 33 de ani a decis să îi transporte pe oameni pe celălalt mal al râului Mureş, însă acesta nu deținea certificat de conducător al ambarcaţiunii.
Ba mai mult, în momentul tragediei, bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Oamenii legii au stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
"În seara zilei de 30 aprilie, în jurul orei 20.40, un bărbat de 33 de ani, din Semlac, s-a deplasat de pe malul stâng al râului Mureș (Periam Port- Jud. Timiș) spre malul drept (Jud. Arad), în extravilanul localității Semlac, cu o barcă din lemn.
Din extravilanul localității Semlac s-au îmbarcat 11 persoane (5 persoane majore și 6 persoane minore), care urmau să ajungă în Periam Port. La aproximativ 2-3 metri de mal ambarcațiunea s-a scufundat în râu.
Citește și:
> Supraviețuire și pierderi în tragedia maritimă din Mozambic
Alte patru persoane sunt date în căutare
În urma incidentului, un copil în vârstă de 3 ani, din Semlac, a decedat. Alte 4 persoane sunt căutate de autorități, doi maturi, un bărbat de 29 de ani, din Arad și un bărbat de 31 de ani, din Nădlac si doi copii minori, din Nădlac.
„Din cercetări a reieșit că bărbatul care conducea nu deține certificat de conducător al ambarcațiunii, iar ambarcațiunea nu este înmatriculată. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,31 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.", se mai arată în comunicatul anchetatorilor.
Bărbatul care a condus barca a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunerea luării de măsuri preventive. Cercetările pe marginea acestui caz continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citește și:
> Vica Blochina încă luptă cu kilogramele în plus. Au trecut două luni de când s-a operat
> Descinderi la bănci: acuzații grave pentru 10 bănci din România
> Cea de a treia ediție a campaniei „Școala fără pauză” a dus la bun sfârșit misiunea din acest an
În dimineața zilei de luni, pompierii timișeni au continuat căutările celor patru persoane care au fost date dispărute, în speranța că acestea vor fi găsite în viață. O echipă de 24 de pompieri timișeni vor interveni cu o autospecială de serviciu, șase autospeciale de primă intervenție și comandă, un microbuz, nouă bărci, o ambulanță SMURD și un echipaj cu patru scafandri.
„De asemenea, pompierii arădeni au început deplasarea către locul evenimentului. Un efectiv de 15 pompieri vor interveni cu 4 autospeciale de primă intervenție și comandă, 4 bărci, și un echipaj SMURD. Misiune în dinamică“, a declarat Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.