Marcel Ciolacu susține că a văzut prețuri reduse și cu 50% la raft, după plafonare: „Măsura începe să ajute milioane de oameni și va duce inflația la o singură cifră”
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că a văzut prețuri reduse și cu 50% la alimentele de bază în unele magazine. Șeful Executivului a afirmat că măsura protejează puterea de cumpărare a oamenilor și că, mai important, va duce inflația la o singură cifră.
Premierul Marcel Ciolacu a văzut prețuri reduse și cu 50% la raft, după plafonare
„Mă bucură faptul că marile lanţuri de magazine au început să aplice, din 1 august, reducerea preţurilor la alimentele de bază. Este o soluţie vitală pentru protejarea puterii de cumpărare a românilor şi am văzut deja preţuri reduse şi cu 35 – 50% la unele produse”, a afirmat, joi, premierul Marcel Ciolacu în debutul şedinţei de Guvern.
Oficialul este de părere că „această măsură începe deja să ajute concret milioane de oameni, şi, mai ales, această măsură va duce rapid inflaţia la o singură cifră”. „Sper chiar de luna viitoare”, a adăugat premierul.
La data de 1 august, a intrat în vigoare ordonanța de plafonare a adaosului comercial, iar anumite alimente de bază ar trebui să se ieftinească. Unii distribuitori și retaileri s-au plâns încă de faptul că nu știu cum să aplice legea.
Citește și:
> Marea enigmă: produsele reduse cu 50% se văd la Guvern, nu la raft
> Noi scumpiri la pompă: cât costă un litru de benzină sau de motorină astăzi
> Ciolacu, de Ziua Internațională a Refugiatului: „Românii sunt un exemplu pentru întreaga lume”
Pe de altă parte, Guvernul pregăteşte şi creşterea TVA-ului la tot. Aşa că reducerile efective, cele de la raft, ar putea să nici nu se simtă.
Ieftinirile abia s-au simțit în buzunare
Diferențele de preț au fost nesemnificative, de câțiva zeci de bani sau de câțiva lei. De exemplu, un kilogram de zahăr, care înainte de plafonare costa 5,49 lei, acum este 4,79 lei.
Ba chiar unele produse au avut același preț ca săptămâna trecut, cum ar fi uleiul, care costă tot 6,99 lei, sau laptele, care are prețul de 4,89 lei.
Frapant este că, pentru o cutie de 10 ouă - produs de pe lista alimentelor care ar trebui să fie reduse la preț - ce în trecut avea prețul de 10 lei, produsul acum nici nu se mai găsește la raft. În schimb, a apărut cartonul cu 30 de ouă, pentru care retailerii nu trebuie să aplice discount.
Citește și:
> Marian Neacșu va ocupa funcția de ministru interimar al Ministerului Muncii
> Dumitru Dragomir compară explozia de la Crevedia cu o bombă atomică
> Nicuşor Dan: „Bucureștenii din sectoarele 2, 3 şi 4 vor avea apă caldă în zilele următoare”
De la 1 august, adaosul comercial n-ar trebui să fie mai mare de 20% pentru retailer și 20% pentru procesatori, iar la distribuitori s-a stabilit un adaos comercial de 5%.
Alimentele care beneficiară de reducerea cotelor de adaos comercial
Alimentele cu prețuri plafonate
- pâinea albă simplă 300 - 500 grame, fără specialităţi;
- lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru;
- brânză telemea de vacă vrac;
- iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame;
- făină albă de grâu "000" 1 kg;
- mălai 1 kg;
- ouă găină calibru M 10 bucăţi;
- ulei de floarea soarelui 1 litru;
- carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui);
- carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc);
- legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia);
- fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă);
- cartofi proaspeţi albi vrac;
- zahăr alb tos 1 kg.
Ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial ar trebui să se aplice timp de trei luni. Amenzile pentru cei care nu respectă legea sunt cuprinse între o sută de mii şi două milioane de lei.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.