Inflația a ajuns la 14.5%. Ce produse s-au scumpit cel mai mult
Rata anuală a inflației a scăzut ușor în martie, dar rămâne ridicată, la 14.5%. Banca Națională a României a prognozat, după ședința din 4 aprilie 2023, o scădere accelerată a inflației în următoarele luni. Iată ce produse s-au scumpit cel mai mult.
Inflația a scăzut ușor în martie, dar rămâne ridicată, la 14.5%
Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 14,53% în martie 2023, de la 15,5% în februarie 2023. În ultima lună, alimentele s-au scumpit cu 21,56%, cele nealimentare cu 11,06%, iar serviciile cu 10,83%, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică.
Chiar și așa, comparativ cu anul trecut, produsele alimentare vor ajunge să fie și cu 20% mai scumpe, spun economiștii, iar la unele alimente creștere ar putea fi și de peste 50%.
De altfel, față de perioada de dinainte de pandemie, multe dintre produsele din coșul de bază și-au dublat costul. De pildă, în 2019, inflația era în jurul valorii de 3%, acum fiind de 4,6 ori mai mare.
„Indicele preţurilor de consum în luna martie 2023 comparativ cu luna februarie 2023 este 101,01%. Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 2,3%. Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2023 comparativ cu luna martie 2022 este 14,5%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2022 - martie 2023) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2021 - martie 2022) este 15,3%”, potrivit unui comunicatul INS.
Sursa citată arată că indicele armonizat al prețurilor de consum în luna martie 2023, comparativ cu luna februarie 2023, este 100,85%.
Citește și:
> Românii plătesc cele mai mari dobânzi din UE la creditele ipotecare, pe fondul inflației ridicate
> Scumpirile i-au transformat pe români în „vânători” de reduceri
Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2023 comparativ cu luna martie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 12,1%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2022 - martie 2023) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2021 - martie 2022) determinată pe baza IAPC este 13,2%.
Așteptările BNR
BNR se așteaptă ca rata anuală a inflației să scadă mai repede decât s-a anticipat anterior, îndeosebi începând din trimestrul al III-lea al anului 2023, pe fondul prelungirii schemelor de plafonare şi compensare a preţurilor la energie până la 31 martie 2025 şi al redefinirii caracteristicilor acestora din 1 ianuarie 2023.
Produsele care s-au scumpit cel mai mult
Alimentele s-au scumpit în martie 2023, față de martie 2022, cu 21,56% și cu 1,89% față de februarie 2023. Cel mai mult s-a scumpit zahărul, cu 60,91% în martie 2023 comparativ cu martie 2022 și cu 0,14% față de februarie 2022. Untul este următorul în lista scumpirilor, cu o majorare de 38,06% în martie 2023 față de martie 2022 și cu 0,17% față de februarie 2023.
Citește și:
> Impozitele pe apartamente, mașini sau locuri de parcare, mai mari din 2024
Mărfurile nealimentare s-au scumpit în martie 2023 faţă de martie 2022 cu 11,06% şi cu 0,35% faţă de februarie 2023. La această categorie cel mai mult s-au scumpit gazele cu 40,43%, în martie 2023 faţă de martie 2022, în timp ce energia electrică, gazele şi încălzirea centrală s-au scumpit cu 35,35%, în martie 2023 faţă de martie 2022, şi cu 2,25% faţă de februarie 2023.
Serviciile s-au scumpit și ele, dar cu 10,83% în martie 2023 față de martie 2022 și cu 1,08% față de februarie 2023. La această categorie, cel mai mult s-a scumpit transportul aerian, cu 29,82% în martie 2023 față de martie 2022, și cu 3.01% față de februarie 2023.
Rata anuala a inflaţiei martie 2023/martie 2022 (INS)
- Alimente: +21,5%
- Nealimentare: +11%
- Servicii: +10,8%
Scumpiri alimentare
- Zahăr: +61%
- Unt: +38%
- Cartofi: 36,5%
- Ouă: 33,8%
- Brânză de vacă: 32,5%
- Lapte de vacă: 31%
Alte scumpiri
Citește și:
> Guvern nou, promisiuni vechi. Ce planuri are Cabinetul Ciolacu
- Gaze: 40%
- Energie electrică: +33%
Servicii
- Transport aerian: +30%
- Transport cu trenul: +21%
- Restaurante: +17%
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.