Grevă CFR. Circulația trenurilor va fi întreruptă timp de două ore, mâine
CFR anunță că vineri, 15 septembrie, va avea loc o grevă de avertisment. Aceasta va dura două ore, timp în care circulația trenurilor va fi întreruptă.
CFR Călători organizează o grevă
Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane organizează, vineri, 15 septembrie, o grevă de avertisment. Această acțiune este organizată cu scopul de a atrage atenţia asupra lipsurilor de care se ciocnește firma. Totodată, sindicaliştii solicită și creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru din gări şi depouri pentru inginerii şi lucrătorii feroviari.
"Vineri, între orele 7 şi 9 dimineaţa, trenurile nu vor circula. Cei mai afectaţi vor fi navetiştii. Protestul este organizat de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, cea mai mare şi mai reprezentativă organizaţie a ceferiştilor, care este afiliată Blocului Naţional Sindical (BNS).
Sindicaliştii cer pe această cale statului să cumpere locomotive şi vagoane noi, să le mărească salariile şi să acopere deficitul de 6.000 de angajaţi. Acest deficit a generat de-a lungul anilor ore suplimentare uriaşe de ordinul zecilor de mii"", potrivit Observator.
Care sunt revendicările lucrătorilor feroviari
Sindicaliştii au prezentat și motivele pentru care au hotărât să organizeze greva de avertisment:
Citește și:
> Greva CFR, amânată până miercuri. Ce le-a promis Guvernul sindicaliștilor
> Grevă CFR! Circulația trenurilor a fost reluată în toată țara. Forfota din gări, însă, continuă
> CFR intră în grevă generală de luni! Numai o treime din trenuri vor circula
- Lipsa bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar.
- Lipsa finanţării strategice şi coerente a căii ferate.
"Pentru readucerea structurii feroviare româneşti la parametrii europeni este nevoie de un proiect de ţară corect coordonat cu structurile europene şi finanţat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanţat, iar deschiderea unor şantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul ţării", au transmis sindicaliştii.
- Lipsa de investiţii în material rulant de calitate, modern
"Nu există un plan de investiţii solid în ceea ce priveşte înlocuirea completă a parcului de locomotive şi vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii, cu greu se vor întoarce în vagoane, în astfel de condiţii. Politicienii aflaţi în fruntea Ministerului Transporturilor ar trebuie să ştie că excepţiile întăresc întotdeauna regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători recondiţionat, nu rezolvă problema", se mai arată în comunicatul de presă emis de sindicalişti.
- Lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generaţii de ceferişti.
"Se aminteşte din ce în ce mai rar că în astfel de condiţii de salarizare, dar mai ales având în vedere relaţia greşită care se construieşte între management şi lucrătorii feroviari, companiile de stat de la calea ferată, unităţi strategice pentru economia româneasca, vor rămâne fără angajaţi", arată sindicaliştii.
Lucrătorii susțin că deficitul de angajaţi depăşeste 6.000 de oameni, iar angajații au zeci de mii de ore suplimentare.
Citește și:
> Angajații CFR organizează o grevă de avertisment
> Angajaţii CFR protestează în faţa Ministerului Transporturilor
> Sindicaliștii CFR anunță o nouă grevă generală. Când ar putea avea loc
- Probleme din ce în ce mai multe şi nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar
"Trebuie doar să mai amintim despre condiţiile de muncă din gări, depouri, revizii de vagoane, linii sau instalaţii, fie vara sau iarna, la temperaturi imposibile. Este important să mai precizăm că multe, prea multe din exigenţele siguranţei circulaţiei feroviare cu care sunt operate transporturile pe calea ferată se rezolvă doar datorită priceperii şi improvizaţiilor inginerilor şi lucrătorilor feroviari", au mai precizat sindicaliştii.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.