Energie mai ieftină, facturi mai mari. Motivul pentru care românii plătesc cu până la 25% în plus la gaze și 15% la curent
Deși energia se ieftinește, facturile românilor sunt tot mai mari. Oamenii plătesc cu până la 25% în plus la gaze și 15% la curent, chiar dacă acum am ajuns să avem prețul de dinaintea crizei energetice. Autoritățile de la București nu dau semne că ar vrea să scadă plafoanele impuse prin lege acum mai bine de un an. Așa se face că plătim în continuare la fel de mult pe curentul electric, motiv pentru care nu vedem nici alte scăderi de prețuri.
Energia se ieftinește, însă facturile românilor sunt tot mai mari
De la o lună la alta, prețul energiei de pe bursa românească scade. În martie, costul energiei a fost de 544 de lei pe mWh, cu 21% mai mic față de luna februarie. Dacă ne raportăm la anul trecut, diferențele sunt foarte mari. În martie am avut un preț de două ori și jumătate mai mic în comparație cu martie 2022.
„Preţul energiei electrice a scăzut pentru că preţul gazelor naturale a ajuns la un nivel comparabil cu cel de dinainte de război. Scăzând preţul gazelor, şi energia produsă din gaze a scăzut. Producem din ce în ce mai puţin din cărbune. Ceea ce înseamnă un număr mai mic de certificate de dioxid de carbon pe care trebuie să le achiziţioneze”, a explicat Silvia Vlăsceanu, expert energie, pentru Observator.
Prețurile ar putea fi mai mici
Consumatorii plătesc acum 68 sau 80 de bani pe kWh, dacă au un consum de până în 255 de kWh. Prețul maxim este de 1,3 lei pe kWh, pentru consumul care depășește 255 de kWh. În mod normal, odată cu scăderea prețului la energie, ar fi trebuit ca și plafoanele impuse de stat să fie reduse.
Citește și:
> Facturi mai mari la energie, din toamnă, pentru milioane de români
> Ministerul Finanțelor ia în calcul o reducere a plafoanelor la energie
„Atunci când s-a stabilit acest plafon, ne găseam în plină criză energetică. Aspect care, în momentul de faţă, nu mai există. Putem să vorbim de preţuri care la gaze naturale probabil ar trebui să fie undeva cu până în 25 la sută mai mici. Iar la energie electrică – undeva cu 10-15%”, a declarat Dumitru Chisăliță, expert energie.
„Puţin probabil să se opereze reduceri. Au crescut destul de mult tarifele de reţea. Şi la energie electrică, şi la gaze naturale”, a completat Silvia Vlăsceanu, expert energie.
Facturile rămân tot mari, prețurile de asemenea
„Ieftinirea energiei contribuie la reducerea ratei inflaţiei. Nu vom vedea ieftiniri. Vom vedea creşteri mai lente. Preţul continuă să crească, însă cu o rată mai mică. Ca să vedem ieftiniri, ar trebui inflaţia să aibă cifra minus în faţă”, a spus Adrian Codîrlașu, vicepreședinte CFA România.
Conform datelor orficiale, în luna februarie, energia electrică a fost mai ieftină cu 17% față de finalul anului 2022.
Citește și:
> CALCUL - Cât consumă un aparat de aer condiționat
> Prognoza pentru vara 2023: fenomene extreme
> Inflația a ajuns la 14.5%. Ce produse s-au scumpit cel mai mult
Controale la cel mai mare producător de energie electrică din România
La mijlocul lunii februarie au început controalele la Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România. Compania nu a mai trimis facturile de mai bine de jumătate de an, iar clienții nu au ce plăti și nici nu pot face reclamații, deoarece nu le răspunde nimeni la telefon.
„A înregistrat o creştere fenomenală a numărului de clienţi. Acest motiv a făcut ca să existe o presiune majoră pe această companie pentru a implementa sisteme moderne de facturare”, a transmis Corneliu Bodea, Centrul Român de Energie.
Hidroelectrica dă vina pe schimbările legislative frecvente din ultimul an, care au forțat-o să oprească emiterea facturilor pentru a modifica sistemul informatic. Asociația Furnizorilor de Energie îi liniștește pe românii îngrijorați că nu au primit notele de plată.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.