Ce schimbări au apărut în viața Anei Baniciu de când a rămas însărcinată: „Mă și ceartă uneori, dacă exagerez”
Ana Baniciu a vorbit despre schimbările care au apărut în viața sa, de când a aflat că a aflat că va aduce pe lume un copil. Cum se comportă cu ea partenerul său de viață, Edy Kovacs!
Ana Baniciu, despre schimbările din viața sa
Ana Banicu a rămas însărcinată pentru prima dată, a ascuns sarcina timp de patru luni și nimic nu se poate compara cu fericirea pe care o simte de când a aflat vestea că va deveni mamă. Cântăreața și-a dorit mereu lucrul acesta și este nerăbdătoare să își strângă pentru prima dată copilul în brațe.
Mai mult de atât, fiica lui Mircea Baniciu s-a văzut mereu mamă de băiat și a simțit că așa va fi. De regulă, femeile care vor deveni mame preferă să dea vestea despre sexul bebelușului în timpul unei petreceri pe care o organizează în acest sens, ea nu a avut răbdare să aștepte. Așa că le-a zis tuturor că va deveni mamă de băiat, așa cum și-a dorit dintotdeauna, încă de la bun început din simplul motiv că este de modă veche.
De asemenea, sarcina este una ușoară și îi este recunoscătoare lui Dumnezeu pentru toate lucrurile frumoase care i s-au întâmplat în viață, dar mai ales pentru faptul că a ajuns cu bine deja la jumătatea drumului.
Citește și:
> Viața Anei Morodan s-a schimbat total după accident
> Cum se descurcă Anghel Damian în rolul de tătic. Ce schimbări au apărut în viața lui
„Mă simt foarte bine, este o sarcină ușoară, mulțumesc lui Dumnezeu. Sper ca așa să și continue. Suntem la jumătatea drumului, în al doilea trimestru de sarcină și, ce să zic? Sunt foarte fericită. Noi am anunțat deja că este un băiat. Nu, nu aș face așa ceva (n. red.: gender reveal). Eu sunt mai pe modă veche, dacă se poate așa, nu sunt cu gender reveal-uri”, a declarat artista, pentru fanatik.ro.
Ea a recunoscut că nu au avut prea multe schimbări în viața sa, după ce a aflat că va deveni mamă, doar că Edy Kovacs este mult mai grijuliu cu ea și nu o lasă să ridice greutăți, așa cum se întâmpla înainte, pentru că nu își dorește nimic altceva decât să protejeze.
„Din punctul acesta de vedere nu s-au schimbat multe pentru că Edi oricum este grijuliu, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am un bărbat bun și atent cu mine! Într-adevăr, nu mai pot să ridic lucruri deloc. Înainte eram femeia bărbat, îmi plăcea să ridic și să car plase! Acum nu mai am voie să fac asta, mă și ceartă uneori dacă exagerez! Are grijă de mine în continuare”, a mai zis Ana Baniciu, pentru ego.ro.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.