Caz incredibil în Timișoara. După un accident, un bărbat a recunoscut că este drogat, deși drugtestul ieșise negativ
Un șofer din Timișoara a intrat cu mașina într-o poartă. Ulterior, a fost prins de polițiști sub influența substanțelor interzise, după ce acesta a recunoscut că s-a drogat, deși drugtestul ieșise negativ.
Un bărbat le-a spus polițiștilor că este drogat după ce s-a izbit cu maşina de o poartă din Ronaț. Drugtestul ieșise însă negativ
Incidentul s-a întâmplat pe o stradă din cartierul Ronaț, din Timișoara. Bărbatul de 40 de ani a pierdut controlul volanului și s-a izbit de o poartă.
Martorii au sunat la 112 după ce l-au văzut pe bărbat că abia se mai ține pe picioare, aceștia crezând că protagonistul este rănit. Oamenii legii ajunși la fața locului l-au testat cu aparatul etilotest și drugtest, iar rezultatele au ieșit negative.
Totuși, bărbatul le-a recunoscut polițiștilor că a consumat droguri legale. El a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.