Banca Mondială, raport dezastruos despre România. Semn de întrebare cu privire la dezvoltarea viitoare a țării noastre: la ce capitole stăm cel mai prost
Banca Mondială a publicat un raport dezastruos despre situația economică și socială a României. Avem doar un pospai de dezvoltare, însă în masă critică evoluția nu se vede. Țara noastră este părăsită de cei mai buni oameni, iar rata sărăciei rămâne cea mai ridicată din Uniunea Europeană. „Societatea îmbătrânește și suferă.”
Banca Mondială, perspective sumbre asupra României
La 33 de ani după Revoluție, după investiții străine de 100 miliarde de euro și cu o creștere a PIB-ului de 10 ori, țara noastră, membră UE de 16 ani și NATO de 19 ani, este părăsită de cei mai buni oameni, are un sistem de educație care nu pregătește viitoarea forță de muncă, un sistem financiar insuficient dezvoltat, nu sprijină suficient mediul privat, iar rata sărăciei rămâne cea mai ridicată din Uniunea Europeană, scrie Ziarul Financiar, citat de Mediafax.
Criticile şi constatările sunt făcute de una dintre instituţiile financiare internaţionale cu o reputaţie renumită, care nu pot fi puse la îndoială: Banca Mondială. Instituția, care a ghidat pașii României în evoluția din ultimii ani, a încurajat privatizarea companiilor de stat, a intervenit în toate aspectele economiei, a finanțat școli și a cerut reforme în aproape toate sectoarele economiei.
Citește și:
> Ciolacu: „Vom mări salariile”. Când va avea loc schimbarea
> Modificări majore în sistemul de pensii: noua formulă de calcul a pensiilor din noiembrie
Însă constatările sale arată un mare semn de întrebare privind dezvoltarea țării noastre. Raportul Băncii Mondiale susține că, în continuare, principalele constrângeri care împiedică creșterea productivității și prestarea serviciilor publice sunt legate de guvernanță și de calitatea instituțiilor.
Migraţia, caracteristicile de bază ale pieţei muncii şi deficitele de competenţe afectează cantitatea, calitatea şi productivitatea forţei de muncă.
„Întrucât românii care emigrează sunt de obicei mai tineri şi cu un nivel de educaţie mai ridicat decât populaţia rămasă, societatea românească îmbătrâneşte şi suferă de pe urma unuia dintre cele mai grave exoduri de creiere din întreaga lume”.
Principalele probleme identificate de Banca Mondială
- Rata sărăciei rămâne cea mai ridicată din Uniunea Europeană
- Inegalitatea rămâne ridicată
- Deficit de angajaţi calificaţi şi fricţiuni pe piaţa muncii
- Îmbătrânirea populaţiei
- Instituţii insuficient dezvoltate
- Un sector financiar insuficient dezvoltat
- Un mediu de afaceri sprijinit insuficient.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.