Aza Gabriela și iubitul ei s-au mutat împreună. Ce a povestit despre partenerul ei de viață: „Relația merge foarte bine”
Aza Gabriela și iubitul ei s-au mutat împreună, ducând în felul acesta relația lor la un alt nivel. Ce a povestit despre partenerul ei de viață și de ce nu postează imagini cu acesta pe rețelele sociale!
Aza Gabriela și iubitul ei s-au mutat împreună recent
Aza Gabriela a intrat în atenția oamenilor, odată cu participarea sa în cadrul emisiunii „Bravo, ai stil!”. Deși aceasta a intrat ceva mai târziu în competiție, a reușit să ajungă destul de repede la inimile oamenilor, chiar dacă au fost și oameni care au criticat-o pentru modul în care spunea lucrurilor pe nume. A fost genul de concurentă care și-a exprimat opinia despre colegele sale și despre ținutele pe care le aduceau în platou, deși de cele mai multe ori nu avea prea multe lucruri bune de zis.
Având în vedere, apariția sa din concurs și faptul că oamenii nu cunoșteau prea multe detalii despre ea, unii au fost curioși să afle mai multe detalii despre ea, inclusiv unele legate de viața ei privată. Deși, aruncând o privire pe rețelele sociale, internauții au tras conluzia că este o femeie singură, situația nu este deloc așa. Vedeta nu postează imagini cu partenerul ei de viață, dar are o relație frumoasă și de durată, pe care de curând a dus-o la un alt nivel.
Citește și:
> Aza de la „Bravo, ai stil!” și-a cumpărat un apartament de lux
> Armata a găsit peste 100 de cadavre, inclusiv bebeluși decapitați, în apropiere de Gaza
> Israelul a ucis un alt lider Hamas şi loveşte tunelurile şi ascunzătorile din Gaza
Ei bine, relația lor merge de minune, iubitul ei o susține în tot ceea ce își dorește să facă și chiar au mers într-o vacanță împreună. Deși au fost plecați doar o săptămână, aceștia s-au distrat și au petrecut timp de calitate în niște locuri frumoase pe care le adoră.
”Relația merge foarte bine, iubitul meu este alături de mine, mă susține, el cumva și-a luat o mică vacanță, o mică pauză de la serviciu și își dorește să plecăm într-o vacanță, noi am fost plecați în Como, dar am stat doar o săptămână, el își dorea să stăm mai mult, doar că concertele mele erau deja puse și nu puteam să lipsesc”, a declarat fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!”, pentru spynews.ro.
”Locuim împreună și tocmai acum vorbeam că vrem să luăm un apartament mai mare, dar acum abia ce am luat și eu unul, îmi doresc să stau și eu la mine, în cel nou, e așa o chestie perioada asta, dar el își pune toată amprenta să-mi fie mie bine, vrea să găsim ceva frumos să fim alături”, a mai zis Aza.
Și-ar fi dorit să poată fi plecați pentru mai mult timp, dar proiectele și evenintele pe care Aza le are nu i-au permis să lipsească mai mult de o săptămână din peisaj. De asemenea, ea a spus că locuiesc împreună, iar planul lor este acela de a-și lua un apartament mai mare, în viitorul apropiat. Momentan, preferă să îl țină departe pe iubitul ei de lumina reflectoare, considerând că așa este mai bine pentru ei, dar cel mai important este că se înțeleg bine și au planuri serioase de viitor, gândindu-se inclusiv la întemeierea unei familii.
Citește și:
> Mario Fresh s-a accidentat în timpul unui concert. Ce s-a întâmplat când a urcat pe scenă
> Bianca Drăgușanu în mijlocul unui scandal uriaș: ce au descoperit polițiștii
> Casa de 68 milioane dolari a lui J.Lo și Ben Affleck, scoasă la vânzare
”Vorbim deja și despre o familie peste un an-doi, dar am zis să lăsăm momentan ca timpul să decidă ce este bine pentru noi doi, momentan nu pot să mă ocup eu de o familie, fix anul acesta a început să fie deja bine pe plan profesional, nu aș avea cum să pun chiar acum o pauză ca să trec la pasul acesta de familie, dar îl avem în calcul, să ne ajute Dumnezeu în toate, să continuăm relația, să fie totul ok”, a adăugat artista.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.