Avion TAROM, aterizat de urgență din cauza unei amenințări cu bombă
Aeronava TAROM a pornit din Tel Aviv și urma să ajungă în România, vineri. Însă o amenințare cu bombă a schimbat planurile de zbor și a panicat pasagerii care se aflau la bordul aparatului de zbor. Piloții au fost nevoiți să aterizeze de urgență pe aeroportul din Istanbul, fiind cel mai apropiat și disponibil aeroport.
Oamenii legii au evacuat de urgență aeronava pentru a efectua verificări în urma anunțului despre bomba existentă la bordul aeronavei. În avion se aflau 88 de pasageri care urmau să ajungă în țară Imediat după aterizare, aceștia au fost coborâți din avion și au fost nevoiți să petreacă o noapte pe aeroportul din Turcia până în această dimineață, când un alt avion va fi pregătit să îi aducă în România.
Citește și:
Amenințare cu bombă forțează aterizare în Timișoara
„Din cauza unui avertisment referitor la existența unei bombe la bord, aeronava care efectua cursa RO 154 Tel Aviv-București a aterizat de urgență pe Aeroportul din Istanbul la ora locală 03:30, în urma deciziei luate de către comandantul de zbor. Măsura a fost luată în conformitate cu procedurile standard pentru astfel de situații.”, a informat compania aeriană.
Amenințarea cu bombă s-a dovedit a fi falsă
În urma celor întâmplate, compania a activat celula de criză. De asemenea, după verificările efectuate de specialiști, amenințarea cu bombă s-a dovedit a fi falsă.
„Menționăm că verificările efectuate de către autoritățile abilitate s-au încheiat, iar alerta s-a dovedit a fi una falsă”, a anunțat TAROM.
Pasagerilor li s-a acordat asistență la sol pe Aeroportul din Istanbul, iar în jurul orei locale 11:30 aceștia vor decola către București - destinația finală. De asemenea, compania aeriană TAROM și-a exprimat regretul pentru cele întâmplate.
Citește și:
Amenințarea cu bombă la Școala Americană din București. Alerta s-a dovedit a fi falsă
„Regretăm disconfortul creat pasagerilor noștri și reiterăm faptul că prioritatea Companiei TAROM este siguranța și securitatea pasagerilor și a echipajelor sale”, au transmis oficialii companiei.
Mai multe curse au avut întârzieri din cauza opririi sistemului informatic
Un alt incident a avut loc tot joi seara pe aeroportul Henri Coandă din Capitală. Inițial s-a anunțat că sistemul informatic de pe Aeroportul Henri Coandă a suferit un atac cibernetic. Însă purtătorul de cuvânt al aeroportului a transmis că a fost vorba doar despre o oprire a sistemelor informatice, iar incidentul ar fi durat doar câteva minute.
Chiar și așa, incidentul a dus la întârzierea mai multor curse din această cauză. Cursele TAROM pe direcțiile Cairo, Tel Aviv și Amman au avut întârzieri.