Social

Stațiile GPL din România vor fi verificate. Anunțul făcut de șeful DSU, după tragedia de la Crevedia

schedule 27 aug. 2023, 12:56

Stațiile GPL din România vor fi verificate. Anunțul făcut de șeful DSU, după tragedia de la Crevedia
FUN FUN PHOTO/Shutterstock

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat că pompierii vor efectua verificări la toate stațiile GPL din România.

Stațiile GPL din țară vor fi verificate minuțios

Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat că stațiile GPL din țară vor fi luate la verificări de către pompieri.

„Pompierii vor face acest lucru... se fac aceste controale, dar se fac de obcei acolo unde funcţionează. Aici (n.r. la Crevedia) nu se ştie că funcţiona... dar aşteptăm detaliile anchetei”, a declarat Raed Arafat.

Şeful DSU a mai precizat că zona Crevedia nu mai este în pericol.

„În mod normal pericolul este terminat, incendiul este terminat, a fost pericolul de explozie, de aceea populaţia a fost evacuată”, a precizat Raed Arafat.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat dosarul Crevedia, potrivit unui comunicat transmis duminică dimineață. Autoritățile efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care s-a produs sâmbătă seară la o stație GPL din Crevedia. Inițial, dosarul a fost deschis la Parchetul din Răcari, Dâmbovița.

În cadrul anchetei au fost incluși ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPR, specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul IGPR, experţi de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiţiei, specialişti de la INSEMEX Petroşani, inspectori de inspecţia muncii, ofiţeri din cadrul IPJ Dâmboviţa, au precizat reprezentanţii PÎCCJ.

Mai multe explozii devastatoare au avut loc la o stație GPL aflată pe DN 1A, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa. Tragedia a avut loc sâmbătă seara. O persoană a murit, iar alte 57 au fost rănite. Mii de locuitori au fost evacuați pe o rază de 800 de metri. Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul răniților în străinătate a fost activat.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---