Meteo

Ciclonul care a adus inundații și -44 de grade în Suedia lovește România. Meteorologii anunță ninsori în toată țara

schedule 05 ian. 2024, 07:33

Ciclonul care a adus inundații și -44 de grade în Suedia lovește România. Meteorologii anunță ninsori în toată țara
Foto: SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

Ciclonul care a adus inundații de proporții și ger în Europa va lovi România, de luni. Până atunci, o să avem una dintre cele mai calde zile de Bobotează din istorie, cu 18 grade Celsius, apoi, brusc, vom ajunge la -15 grade Celsius. 

Regiuni întinse din nordul şi vestul Germaniei au fost acoperite de ape. În Belgia, o tornadă a distrus totul în calea sa. Ciclonul polar a adus mari necazuri și în țările nordice. În Suedia a fost cea mai geroasă zi de ianuarie din ultimii 25 de ani: - 44 de grade Celsius. 1.000 de mașini au rămas blocate în zăpadă pe o autostradă. Șoferii au fost salvați după 24 de ore, de intervenția armatei. 

În România, vremea s-a stricat deja la munte. Vântul a bătut în rafale de 80-90 de kilometri pe oră la Rânca și a transformat fulgii de zăpadă în ace de gheață. 

Deși în zonele joase vremea este încă de primăvară, la cota 1800 e -1 grad Celsius în termometre și ninge continuu. De săptămâna viitoare, ninsorile se vor intensifica, se va înteți și vântul, iar valorile minime vor scădea sub -15 grade Celsius. 

În Şureanu şi Muntele Mic a nins joi fără încetare. De altfel, este cod galben de viscol în Carpații Orientali, Occidentali și Meridionali. Avertizarea este valabilă până astăzi dimineață, dar poate fi prelungită. Dar contrastul cu vremea din estul teritoriului este incredibil. Joi, la Eforie, a fost zi de baie în mare. Pe litoral au fost 15 grade Celsius, cu 10 peste cea normală perioadei din calendar. 

În zilele următoare meteorologii anunță vreme nefiresc de caldă. În București, maxima zilei a fost joi de 15 grade Celsius. Este vorba despre o temperatură mai mare cu aproape 10 grade Celsius față de normalul acestei perioade. 

Însă gerul Bobotezei va veni abia după Bobotează. În sudul teritoriului, sâmbătă, vor fi 18 grade Celsius. Iar de luni, vremea se va schimba complet. Temperaturile vor ajunge la -15 grade Celsius. 

„Vom avea o circulaţie a aerului din sector nordic, motiv pentru care un val de aer rece va pătrunde în ţara noastră. Luni asteptam o scadere semnificativa a vremii, comparativ cu zilele precedente. Luni spre exemplu maximele pornesc de la -6 grade in nordul Moldovei si se opresc la 7, 8 grade in partea de sud a Olteniei, cu 2-4 grade in Capitală”, Oana Catrina, meteorolog. 

În plus, meteorologii anunţă ninsori în toată ţara la începutul săptămânii viitoare. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---