Cod galben de ploi torențiale și grindină
Meteorologii transmis că în intervalul 3 septembrie, ora 10:00 – 4 septembrie, ora 06:00, se așteaptă perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în extindere treptată dinspre nord-vestul teritoriului. De asemenea, vor fi averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului (în general cu rafale de 55...70 km/h).
Pe arii restrânse se așteaptă vijelii și grindină în Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, precum și în nordul Olteniei și al Munteniei. ANM transmite că în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
Sursă foto: ANM
Vremea în București
Totodată, ANM transmite că în intervalul 3 septembrie, ora 10:00 – 4 septembrie, ora 06:00, vremea va fi călduroasă, iar temperatura maximă va ajunge la 33 de grade. Cerul va fi mai mult senin ziua, însă pe parcursul nopții se va înnora treptat și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.